- Publicitate -

Motivul pentru care a fugit autorul accidentului din Bariera Bucuresti – Mașina era furată dintr-o spălătorie auto din Ploiești și avea numere false

Data:

62001808_2536412069783767_1456374181158453248_n_feb8c.jpg

Ancheta polițiștilor în cazul accidentului de luni seara, din Ploiești, a scos la iveală motivul pentru care autorul și alți trei indivizi care îl însoțeau au fugit imediat după ce au lovit trei mașini parcate.

- Publicitate -

Reamintim că luni seara, șoferul unui Ford a lovit trei mașini staționate în cartierul Bariera București, apoi a fugit de la locul accidentului. Din spusele martorilor, în Ford se aflau 4 persoane de etnie rromă, care s-au făcut nevăzute după impact. Știrea inițială a fost publicată AICI.

Autoturismul, un Ford Focus, fusese furat în noaptea precedentă. Acesta este înmatriculat în Olanda, iar furtul s-a produs în curtea unei spălătorii auto din Ploiești, unde proprietarul obișnuiește să-și parcheze mașinile pe care le aduce din afara țării. Cu puțin timp înainte de producerea accidentului, acesta a observat dispariția mașinii și a anunțat poliția, care a demarat cercetarea furtului. Nu a trecut mult timp și aceasta a fost implicată în accident.  

Cercetarea polițiștilor a scos la iveală că este același autoturism implicat în accidentul din cartierul Bariera București, căruia autorii i-au schimbat numerele de Olanda cu unele de Bulgaria. Fiind vorba despre o tamponare pe care legea îi obligă să o declare în 24 de ore de la producere, nu ar fi avut motive să fugă, dacă în spatele poveștii nu se afla o altă infracțiune.

- Publicitate -

Ancheta continuă cu vizionarea imaginilor de pe camerele de supraveghere din zonă, fiind doar o chestiune de timp până când cei implicați vor fi identificați și aduși la poliție pentru cercetări.

În cauză se efectuează cercetări pentru infracțiunile de furt calificat, conducere auto cu numere false și distrugere.

Revenim cu detalii.

- Publicitate -

62001808_2536412069783767_1456374181158453248_n_f743f.jpg

61648513_1802353313199613_7668356647479148544_n_bc981.jpg

62009845_1245488535611153_794187522304376832_n_87af1.jpg

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Observatorul Prahovean, lider de audiență în presa online din Prahova

Observatorul Prahovean este lider de audiență în presa online...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Primăria Ploiești face mișto de Poliția Rutieră pentru gropile de pe Șoseaua Vestului [DOCUMENT]

După ce Observatorul Prahovean a publicat articolul ”La un...

Câștigă invitații la Concertul simfonic extraordinar de la Palatul de Justiție din Ploiești

Observatorul Prahovean și Filarmonica ”Paul Constantinescu” din Ploiești vă...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Sens giratoriu pe DN1B, la limita dintre Bucov și Valea Călugărească

Un nou sens giratoriu va fi construit pe DN1B,...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Informații utile

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Cum s-a transformat Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Interviu cu directorul Bogdan Nica

Bogdan Nica, managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, a...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Sens giratoriu pe DN1B, la limita dintre Bucov și Valea Călugărească

Un nou sens giratoriu va fi construit pe DN1B,...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -