Marți seară, autoritățile au emis mesaj RO-ALERT, după ce, în comuna Cornu, a fost semnalată prezența unui urs. Fostul premier Adrian Năstase, care are locuință în localitatea prahoveană, a publicat un mesaj prin care a ținut să sublinieze că, „în ultimii 7-8 ani, situația urșilor a scăpat de sub control. Numărul lor tinde să se dubleze iar urșii maturi, neavând un dușman natural, pun stăpânire pe zonele înalte și împing ursoaicele cu pui spre zonele de deal”.
„Zilele trecute, doi ursi simpatici au intrat in curtea vecinului nostru de la Cornu si au omorat/mancat 23 de gaini. Au revenit si in seara următoare. Au trecut si la noi in curte dar câinii i-au alungat. Tot in Cornu, pe „Malul vadului”, o ursoaică se plimbă linistită pe stradă iar puii ei intră in curti căutând de mâncare. Aceleasi lucruri se intâmplă in toata Prahova – in Breaza, Comarnic, Provita, Ploiesti. Ca să nu mai vorbesc de situatia din Harghita, Covasna, Mures si nu numai.
Este evident că, in ultimii 7-8 ani, situatia ursilor a scăpat de sub control. Numărul lor tinde să se dubleze iar ursii maturi, neavând un dusman natural, pun stăpanire pe zonele inalte si imping uroaicele cu pui spre zonele de deal. Urmează perioada fructelor din livezi si, probabil, „vizitele” ursilor in căutare de hrană, vor fi tot mai frecvente. Este posibil să reapară si accidente cu locuitorii din aceste zone.
Resposabilitatea va fi a ministrului mediului pentru că Academia, asociatiile ecologiste – gen Agent green – doar isi dau cu părerea, decizia pentru extragerile anuale revine ministrului. Sigur că sunt presiuni asupra sa dar responsabilitatea penală va fi tot a lui.
PS Vecinul meu a sunat la 112 si la jandarmerie după ce a vazut prăpădul din curte. I s-a spus că trebuie să sune atunci cand ursii SUNT in curte si doar astfel se poate forma o comisie din vreo 5-6 reprezentanti de institutii care vor delibera… A inteles că atunci cand intră ursii, el să sune la 112 dar să-i tină de vorbă pe ursi până sosesc jandarmii!”, a scris Năstase.
Au venit la Bombonel sa-i numere ouale, da` erau clocite.