Zilnic, sunt programate circa 160 de persoane la înmatriculări și alte 60 de persoane pentru susținerea probei practice pentru obținerea permisului.
Cu toate acestea programările au ajuns pentru susținerea probei practice pentru obținerea permisului până în martie 2018.
La preschimbarea permisului, persoanele care au sunat astăzi sau s-au programat online au fost programate pe 19 februarie 2018.
Și în cazul înmatriculărilor auto lista de programare este lungă, până la finele lunii februarie. Prefectura Prahova a anunțat astăzi că s-a demarat procedura pentru ocuparea celor șase posturi vacante la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Astfel, trei persoane au fost detașate din cadrul Politiei și ISU, iar alte trei posturi vor fi scoase la concurs. Trebuie precizat că anul acesta, pentru eliminarea cozilor, Prefectura Prahova a decis că programările să fie făcute on-line.
