Primăria Ploiești, în cărți pentru autobuze și tramvaie electrice noi, pe fonduri UE

0
img_58_32_0.jpg

img_58_32_0.jpg

Aflată într-o situație financiară dezastruoasă, Primăria Ploiești a aplicat pentru atragerea de fonduri europene în vederea modernizării transportului în comun. 

Potrivit Ziarului Prahova, Ploieștiul ar avea de cheltuit, din bani europeni, cea mai mare sumă din totalul de 45,4 milioane de euro pentru transportul urban electric, respectiv 38,4 milioane de euro, până în 2020. Transport urban electric va însemna, mai mult ca sigur, achiziționarea de tramvaie noi, care să înlocuiască parcul învechit de astfel de mijloace de transport. Cu banii nerambursabili destinați reducerii emisiilor de carbon, adică achiziționării de tramvaie noi sau a altor mijloace de transport în comun electrice, s-ar putea cumpăra 19 tramvaie, dacă socotim un preț pe bucată de două milioane de euro.

Tot la Ploiești s-ar mai putea folosi patru milioane de euro pentru combaterea sărăciei și a discriminării, alte 1,7 milioane de euro pentru infrastructura educațională (creșe și grădinițe) și 1,25 milioane de euro pentru licee tehnologice și școli profesionale. Pentru capitolul de conservare și protecție a mediului/ promovarea utilizării eficiente a resurselor, Ploieștiul nu va avea alocat niciun euro.

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău