- Publicitate -

Scandal pe tema subvenţiei de la TCE. Există riscul să se oprească transportul în comun la Ploiești

WhatsApp Image 2017-08-30 at 14.13.09.jpeg

Pentru a cincea oară, proiectul privind acordarea subvenţiei pentru TCE, pe anul 2016, a ajuns în şedinţa Consiliului Local.

Proiectul însă nici de data aceasta nu a primit viză de legalitate. Transportul riscă să fie oprit la Ploieşti, a anunţat conducerea societăţii, care a fost deja notificată de SPFL. Executivul Primăriei a susţinut că, în lipsa acordării subvenţiei, TCE riscă să nu-şi mai poată continua activitatea.

- Publicitate -

La fel a susţinut şi conducerea TCE, care a anunţat că există riscul ca toate conturile TCE să fie blocate de SPFL şi, prin urmare, există riscul să nu mai fie asigurat transportul în comun. După mai bine de o oră de discuţii, aleşii locali au hotărât ca proiectul să revină în discuţie la finalul şedinţei, având în vedere situaţia critică a societăţii.

TCE are de plătit cel puţin 5 milioane de lei către SPFL, astfel încât să poată eşalona datoria către această instituţie. Aceasta nu este singura datorie. TCE mai are datorii către ANF, dar şi către Primăria Ploieşti.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -