Pe 24 iunie, România marchează Ziua Iei, un omagiu adus uneia dintre cele mai importante piese ale portului popular. Cu această ocazie, etnologul Anca Stanca, de la Centrul Județean de Cultură Prahova, a vorbit în exclusivitate pentru Observatorul Prahovean despre semnificațiile profunde ale iei, despre tehnica sacră de realizare a acesteia și despre codul ascuns în cusăturile purtate, de sute de ani, de femeile din Valea Prahovei.
Din articol
Ia românească: o rugăciune purtată pe piele
Dacă vorbim despre ie, vorbim despre cea mai importantă piesă vestimentară din costumul popular femeiesc. Cămașa cu altiță, spune etnologul Anca Stanca, nu este o simplă piesă de port, ci un obiect cu rol apotropaic, menit să apere purtătoarea.
„Am putea spune că îmbrăcarea unei ii, purtarea unei ii, este echivalentul unei rugăciuni”, explică specialista, subliniind impresionanta tehnică de realizare a acestei piese tradiționale.
Pânza sfințită și puterea ei în riturile de trecere
Totul pornește de la material. Potrivit etnologului, pânza din care urmau să fie confecționate viitoarele ii era adeseori dusă la biserică pentru a fi sfințită, pentru că avea un rol esențial în toate riturile de trecere din viața unei comunități.
Chiar și la botez, bucata de pânză pe care era așezat noul-născut avea un caracter de apărare și trebuia păstrată cu sfințenie. Din acel material avea să fie confecționată, mai târziu, cămașa de mire sau de mireasă.
Anca Stanca povestește și un detaliu mai puțin cunoscut, legat de vremurile de război: „Cine mai știe că, în trecut, cu sute de ani în urmă, atunci când flăcăii plecau în războaie, și, adeseori, mureau pe câmpul de luptă, trupurile lor nu se mai găseau. Doar că ritualul trebuia să meargă mai departe. Și, astfel, în locul unui trup așezat într-un sicriu, se așeza acea bucată de pânză din care a fost confecționată cămașa, sau chiar cămașa lui de mire”.
Codul ascuns în cusăturile din Valea Prahovei
Pe valea superioară a Prahovei, fiecare model cusut pe ie are valoare de cod. Descifrat, acesta dezvăluie detalii din viața purtătoarei. În zona Breaza, etnologul a identificat modele precum: Creasta Cocoșului, Coarnele Berbecului, Bătrânelul, Trecătoarea Mică, Trecătoarea Mare, Coronița, Roatele, Ajurul cu floricică, Ajurul regal, Floarea de Măr, Steaua cu Colțuri sau Steaua Reginei.
„Femeile din trecut au creat acestea, au fost adevărate măiastre care au transpus pe ii viața lor, sentimentele lor, regretele lor”, spune Anca Stanca.
Tehnica sacră a iei: de la Sfânta Cruce la cei doisprezece „pui”
Etnologul explică pas cu pas ritualul coaserii unei ii tradiționale. Totul începea cu semnul Sfintei Cruci, cusut în partea dreaptă, pe pavă: șapte puncte pe verticală, cinci pe orizontală, întotdeauna cu ață roșie. Pe partea stângă se cosea Straja — șapte puncte pe verticală și o talpă din cinci puncte — de această dată cu ață neagră.
Urma apoi coaserea propriu-zisă: altița, cele trei rânduri pe mânecă, patru rânduri pe piept, iar pe spate, „puii”, în număr de nouă sau doisprezece. Potrivit etnologului, cei 12 pui erau adeseori asemuiți cu cei 12 apostoli — un exemplu al simbolisticii numerologice prezente în fiecare ie.
Ce înseamnă, de fapt, modelele de pe ie
Fiecare motiv are o poveste. Creasta Cocoșului, sau Crestele Munților — model omniprezent pe iile din Prahova — reprezintă viața, cu suișurile și coborâșurile ei. Trecătoarea Mică marchează trecerea de la copilărie la adolescență, iar Trecătoarea Mare, trecerea de la adolescență la maturitate.
Modelul Roatele este alcătuit din două roți alăturate, care formează semnul infinitului. Floarea de Măr, întâlnită și în colinde, atestă vechimea acestui motiv. Pe iile de ceremonial, precum cea de mireasă, apare adesea simbolul firfirelului mare, iar Steaua cu Colți — o cruce înscrisă într-o stea — este un alt simbol cu rol de apărare.
„Ia cu aceste modele nu mai este un simplu obiect vestimentar, ea depășește conotațiile acestuia, devenind un scut, un talisman protector”, subliniază Anca Stanca.
Altița, adaugă etnologul, este considerată zona sacră a iei. Aceasta face legătura între cer și pământ și oferă protecție umerilor și spatelui purtătoarei.
Pe Valea Teleajenului, hora moșilor și a strămoșilor
Pe Valea Teleajenului, ia era confecționată din pânză de bumbac, brodată cu motive florale și geometrice. Aici apare motivul în zig-zag, care simbolizează hora moșilor și a strămoșilor.
„Atunci când porți o ie cu un asemenea model, transmiți, cumva, un mesaj: nu sunt singur, mă întorc la rădăcini și sunt împreună cu rudele mele, cu strămoșii mei”, explică etnologul.
Mâneca era și ea împodobită cu altița, iar pe restul ei se coseau „râurile” — același motiv regăsindu-se și pe partea din față a iei, dar și pe poale. Odată cu apariția mărgelelor și a paietelor, cusăturile au început să fie înfrumusețate suplimentar cu astfel de elemente decorative.
Ia, semn al maturității și al unicității
În trecut, ia era reînnoită o dată pe an și purtată, pentru prima dată, de Paște sau la hora satului — moment cu o încărcătură simbolică aparte. Intrarea unei fete în horă marca trecerea de la adolescență la maturitate și însemna, totodată, că era pregătită pentru căsătorie.
Nu existau două ii identice. Fiecare fată își cosea propriul model, după propria viziune și propriile trăiri, de multe ori la lumina lămpii, ca nu cumva vreo prietenă sau vecină din sat să-i fure desenul.
Un omagiu adus reginei portului popular
Etnologul amintește și cuvintele Reginei Maria a României, care spunea că portul popular, și în special ia, conferă trăsături de regină purtătoarei.
„Ia românească a impresionat dintotdeauna datorită complexității ei, și va impresiona atâta timp cât vor exista persoane care vor duce mai departe această tehnică de realizare, dar și povestea din spatele ei”, conchide Anca Stanca.
Recunoaștere mondială pentru o tradiție vie
Importanța iei depășește astăzi granițele României. Pe 1 decembrie 2022, Comitetul Interguvernamental UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial a inclus oficial arta cămășii cu altiță în lista patrimoniului imaterial al umanității, ca element comun de identitate culturală pentru România și Republica Moldova. Decizia a fost adoptată la Rabat, în Maroc, printr-un dosar de candidatură pregătit împreună de cele două state.
Recunoașterea internațională a iei are însă rădăcini mai vechi. Din 2013, comunitatea online „La Blouse Roumaine”, fondată de Andreea Tănăsescu, a transformat data de 24 iunie — zi în care Biserica Ortodoxă sărbătorește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, suprapusă peste tradițiile populare ale Sânzienelor și Drăgaicei — într-o sărbătoare dedicată portului tradițional românesc.
Mișcarea a crescut rapid: în 2015, Washington D.C. a devenit primul oraș din lume care a recunoscut oficial Ziua Universală a Iei, printr-o proclamație semnată de primărița Muriel Bowser, la inițiativa organizației Romanians of D.C. În prezent, sărbătoarea reunește comunități din aproape 48 de țări și peste 100 de orașe de pe toate continentele, iar în România, ziua de 24 iunie a fost consacrată prin lege în 2022.
Imaginea iei a circulat în lume și prin artă. Pictorul francez Henri Matisse a imortalizat-o în celebra serie de tablouri „La Blouse Roumaine”, realizată în 1940 și expusă la Muzeul Național de Artă Modernă din Paris — lucrare care a dat numele întregii mișcări internaționale dedicate portului românesc. Înaintea lui, pictori români precum Nicolae Grigorescu sau Camil Ressu au redat-o în propriile opere, fixând-o definitiv în memoria vizuală a culturii naționale.
Așa cum sublinia etnologul Anca Stanca, ia nu este doar o piesă vestimentară, ci o moștenire vie, transmisă din generație în generație. Astăzi, această moștenire a depășit satul și granițele țării, fiind recunoscută, deopotrivă, ca simbol UNESCO și ca brand cultural românesc pe toate continentele.
