La Ploiești, numărul sesizărilor cu privire la câinii comunitari au început să se înmulțească în ultima vreme. Cetățenii au început să reclame că sunt terorizați de patrupedele care au reapărut pe raza municipiului. Una dintre zonele cu astfel de probleme este cea a blocurilor ANL de pe strada Libertății colț cu Domnișori.
„Îmi aștept soția când vine de la serviciu la 12.00 noaptea de teamă ca nu cumva să fie mușcată. Dacă ne trimitem copiii la școală trebuie să-i supraveghem pentru că în parcarea blocului sunt foarte mulți câini. La fiecare lătrat trebuie să ne uităm pe geam ca nu cumva să nu fie mușcată vreo persoană”, ne-a sesizat telefonic un cetățean, problema de care se tem inclusiv vecinii lui. Ploieșteanul a relatat faptul că locuiește în zona blocurilor ANL din Vest și că a sunat de nenumărate ori la Parcul Memorial Constantin Stere care are în administrare și adăpostul de câini. În plus, pentru că problema era una stresantă și se putea solda cu incidente nedorite a încercat să obțină o întrevedere și cu primarul municipiului Ploiești, Iulian Bădescu, pentru a reclama situația. Un vecin de-al său a primit la scurt timp un răspuns din partea municipalității „în care se preciza să apelăm cu încredere la serviciile adăpostului de câini de la Parcul Memorial Constantin Stere. Nu s-a întâmplat nimic, însă… Suntem de-a dreptul disperați de această situație. Sunt câini în zona parcului de la Gara de Vest, sunt câini în parcarea blocurilor, sunt câini și la școala Basarabescu”, s-a plâns ploieșteanul.
Viceprimarul municipiului Ploiești, Raul Petrescu, a recunoscut că au apărut plângeri pe tema câinilor comunitari. „Într-adevăr, oamenii au început să reclame prezența, în număr tot mai mare, a câinilor comunitari”, ne-a declarat viceprimarul municipiului, care a promis că va avea o întrevedere cu directorul Parcului Memorial Constantin Stere. Vom încerca să obținem un punct de vedere și din partea conducerii Parcului Memorial Constantin Stere.
