Prima școală modulară din Ploiești, destinată elevilor Școlii Gimnaziale „I.A. Bassarabescu”, se apropie de finalizarea lucrărilor. Construcția, amplasată lângă Palatul Copiilor, în zona de vest a municipiului, va avea șase săli de clasă.
Din articol
Primăria Ploiești a publicat noi imagini cu extensia modulară a Școlii Gimnaziale „I.A. Bassarabescu” și a anunțat că urmează recepția lucrărilor.
Noua școală modulară a fost amenajată ca soluție temporară pentru reducerea supraaglomerării din unitatea de învățământ. Problema spațiilor insuficiente a devenit acută înainte de începerea anului școlar 2025–2026, când conducerea școlii și autoritățile locale au fost nevoite să identifice rapid o variantă pentru elevi.
Construcția este amplasată în apropierea Palatului Copiilor din Ploiești și va funcționa până la realizarea unui nou corp de școală, care ar urma să fie finanțat din fonduri europene.
Prima școală modulară din Ploiești
Reprezentanții Primăriei Ploiești susțin că lucrările la prima școală modulară din municipiu au ajuns în etapa recepției. „Imaginile sunt de la noua extensie modulară a Școlii Bassarabescu, soluția temporară prin care încercăm să reducem problema supraaglomerării până la construirea noului corp de școală, finanțat din fonduri europene”, a transmis Primăria Ploiești.

În paralel cu amenajarea construcției modulare, municipalitatea a refăcut curtea interioară, iar terenul multifuncțional a fost realizat de Asociația de Părinți Pro Bassarabescu, cu sprijinul comunității.
„Curtea interioară a fost refăcută de municipalitate, iar terenul multifuncțional a fost amenajat de Asociația de Părinți Pro Bassarabescu, cu sprijinul comunității și inclusiv prin fondurile strânse în campania «Dar din dar se face o școală»”, au precizat reprezentanții administrației locale.
După recepția lucrărilor, noul spațiu va trebui să obțină avizele necesare de la Direcția de Sănătate Publică, Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Ultima etapă va fi obținerea avizului ARACIP, necesar pentru desfășurarea activităților educaționale.
Săli de clasă, grupuri sanitare, cabinet medical și cancelarie
Potrivit proiectului inițial, școala modulară va avea șase săli de clasă, fiecare cu o capacitate de maximum 30 de elevi. În total, noul spațiu educațional ar putea găzdui până la 180 de copii.
Sălile de clasă vor fi dotate cu mobilier și echipamente specifice desfășurării cursurilor. Construcția mai include un cabinet medical, o cancelarie, un spațiu destinat personalului de întreținere și grupuri sanitare. Clădirea modulară va beneficia și de o instalație fotovoltaică, menită să contribuie la reducerea consumului de energie electrică.
Valoarea investiției anunțate de Primăria Ploiești la finalul anului trecut depășește 3,5 milioane de lei, inclusiv TVA.

