Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești va găzdui luni, 15 iunie, de la ora 17:00, lansarea volumului „Primarul în jurisprudența Curții Constituționale”, semnat de Mihai Apostolache și publicat la Editura Universitară din București.
Evenimentul va avea loc în Amfiteatrul AP9 și este deschis cadrelor didactice universitare, studenților, reprezentanților administrației publice, antreprenorilor, jurnaliștilor și tuturor celor interesați de domeniul administrației publice și al dreptului constituțional.
Lucrarea s-a bucurat deja de aprecierea publicului de specialitate, fiind inclusă recent în topul celor mai vândute cinci cărți de specialitate ale Editurii Universitare la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2026.

Volumul analizează rolul și atribuțiile primarului prin prisma jurisprudenței Curții Constituționale a României și se adresează atât practicienilor din administrația publică, cât și cercetătorilor, studenților și celor interesați de evoluția legislației și a administrației locale.
Înaintea lansării cărții va avea loc și festivitatea de premiere a șefilor de promoție ai specializărilor Administrație Publică și Asistență Managerială și Administrativă din cadrul Facultății de Litere și Științe a UPG Ploiești, precum și acordarea unui premiu surpriză.
Publicată de Editura Universitară, una dintre cele mai cunoscute edituri academice din România, lucrarea reprezintă o contribuție importantă la literatura de specialitate dedicată administrației publice și dreptului constituțional.
