Majorarea taxelor și impozitelor locale în 2026 readuce în discuție modul în care sunt cheltuiți banii ploieștenilor. În 2026, creșterea taxelor și impozitelor locale este estimată să aducă la bugetul local aproximativ 20 de milioane de lei în plus față de anul anterior.
Din articol
Administrația locală promite alocări mai mari pentru modernizarea infrastructurii rutiere, subvenționarea transportului public și continuarea unor proiecte de investiții.
Pe ce se duc banii din buget în 2026
Pentru străzi, propunerea este de alocare a 1,5% din bugetul local, față de sub 0,5% cât a fost în 2024 și 2025. La un buget estimat de peste 1.335.634 mii lei, asta ar însemna peste 20 de milioane lei. Sume suplimentare vor fi prevăzute și pentru transportul public.
„Îmi doresc ca de la circa 65 de milioane de lei, cât a fost bugetul pe 2025 pentru TCE, să ajungem la un buget de 90 de milioane de lei sau chiar puțin mai mult în 2026 și, treptat, să mărim bugetul de investiții”, a susținut Mihai Polițeanu, primarul Ploieștiului.
Administrația își propune și o creștere substanțială a sumei alocate din venituri proprii pentru investiții. Anul trecut sumele prevăzute din taxe și impozite au fost 12 milioane de lei, față de 0 lei în 2024.
Pe lângă investiții, bugetul local trebuie să acopere cheltuielile de personal, dar și sumele necesare pentru reparații la școli și spitale, întreținerea spațiilor verzi și costurile serviciilor publice, precum salubritatea și iluminatul public.
La capitolul cheltuieli de personal, acestea vor fi mai mici în 2026, în cazul în care se va aproba reforma în administrație. Dacă propunerea va fi adoptată în forma actuală, potrivit primarului, asta ar însemna disponibilizarea a 120 de angajați din Primărie și din subordonate.
Subvențiile, principalul consumator de fonduri
Potrivit administrației locale, cea mai mare presiune asupra bugetului a fost, în 2025, generată de subvențiile pentru termoficare și datoriile din mandatul trecut, cifrate la 330 de milioane de lei.
„Banii din taxe și impozite, din păcate, s-au dus până acuma aproape exclusiv pe subvenții. O să dau un exemplu: în cursul anului 2025, doar pentru subvențiile pentru termoficare, Primăria Ploiești a dat 212 milioane de lei.
Este o sumă colosală, care reprezintă o parte din toate datoriile lăsate din urmă, care au fost ignorate și ascunse sub preș. Comparativ cu cele 212 milioane de lei, încasarea din taxe și impozite se cifrează în jurul sumei de 170 de milioane de lei.
Deci taxele și impozitele plătite de ploieșteni nu au ajuns nici măcar pentru plata subvenției pentru termoficare și a datoriilor pe care Ploieștiul le are istoric”, a precizat Mihai Polițeanu, primarul Ploieștiului, care a menționat că, în prezent, există „0 datorii pentru sistemul de termoficare”.
Cele mai mari sume care au completat veniturile Ploieștiului în 2025 au provenit din subvenții de la bugetul de stat, fonduri europene, venituri din concesionări și vânzări de bunuri, precum și din alte surse.

Poate se gândește sa subvenționeze și consumul de gaze la cei care locuiesc la case,căci la bloc locuiesc și familii cu venituri foarte mari și beneficiază de subventie la căldură pe care o suportam și noi ăștia vitregi.Asta sa prevederi în buget ca impozit pe casa și teren ne luați mai mult decât celor de la bloc
Sa ne spuna si ce procent se duce in salarii,ca ce se duce la reparatii si
modernizari strazi e infim.
Numai insistați cu propaganda ptr ca lumea nu o sa plătească prea curând si banii se vor fi folosiți de guvern ptr a acoperi furturile si ajutoarele ptr altii.