Salariile angajaților din Primăria Ploiești, dar și din instituțiile din subordinea Consiliul Local Ploiești vor fi înghețate în 2026. Aleșii locali ploieșteni au aprobat, marți, menținerea salariilor la același nivel ca în 2025.
- Publicitate -
Aleșii locali ploieșteni au aprobat, marți, menținerea în plată, în 2026, a salariilor de bază pentru angajații din Primăria Ploiești, dar și din subordinea Consiliului Local.
Lista instituțiilor unde se mențin salariile de bază în 2026
- Primăria Municipiului Ploieşti,
- Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti,
- Poliţia Locală Ploieşti, Serviciul Public Finanțe Locale Ploieşti,
- Serviciul Public Local Comunitar de Evidența Persoanelor Ploieşti,
- Administrația Parcului Memorial,,Constantin Stere” Ploieşti,
- Clubul Sportiv Municipal Ploieşti,
- Casa de Cultură,,I.L. Caragiale a Municipiului Ploieşti,
- Teatrul„Toma Caragiu” Ploieşti,
- Filarmonica,,Paul Constantinescu” Ploieşti
- Creşa nr.39 din Municipiul Ploieşti
Trebuie precizat faptul că, potrivit măsurilor propuse la nivel național, salariul minim pe economie va fi majorat, de la 1 iulie 2026, de la la 4.050 de lei la 4.325 de lei pe lună.
- Publicitate -
Observatorulph.ro transmite live ședința Consiliului Local Ploiești.
