- Publicitate -

Primarul din Ciorani își va pierde mandatul. Prefectul așteaptă decizia instanței

Primarul din Ciorani, Marin Voicu, își va pierde mandatul în urma sentinței de astăzi a Curții de Apel Ploiești în dosarul furtului de voturi din Judecătoria Mizil.

Instanța a decis menținerea deciziei Judecătoriei Buzău privind condamnarea la doi ani și jumătate, cu suspendare, a primarului comunei Ciorani, Marin Voicu, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri.

Acesta a fost acuzat de procurori că a instigat două persoane să fure din sediul Judecătoriei Mizil mai mulți saci cu voturi, care erau probe într-un alt dosar. Ancheta îl viza pe același primar pentru fraudarea alegerilor locale din 2020, în care a primit o altă condamnare de doi ani la închisoare, care nu este însă definitivă. Ulterior, voturile respective au fost arse.

Detalii aici: Primarul din Ciorani, condamnat. Sentință finală în cazul furtului de voturi din Judecătoria Mizil

Pe lângă condamnarea la închisoare, Curtea de Apel Ploiești a mai decis menținerea interdicției de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani.

Contactat de Observatorul Prahovean, prefectul Daniel Nicodim a declarat că așteaptă ca decizia instanței  să ajungă, oficial, la instituția pe care o conduce pentru a decide încetarea mandatului de primar al lui Voicu.

Potrivit  legislației în vigoare, mandatul primarului încetează în cazul în care este vizat de o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de modalitatea de individualizare a executării pedepsei, în cazul de față cu suspendare.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Aproape 300 de arbori uscați pe DN 1D, în Prahova. Instituțiile se notifică, pericolul rămâne

Observatorul Prahovean continuă să atragă atenția asupra unui pericol...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi