Primăria Ploiești va organiza și anul acesta un foc de artificii, de Revelion, în zona centrală. Consilierii locali au votat astăzi proiectul care asigură finanțarea.
Întrunit în ședință extraordinară, Consiliul Local Ploiești a adoptat astăzi o rectificare de buget prin care s-a alocat suma de 75.000 de lei pentru focul de artificii de Revelion.
Primarul Mihai Polițeanu a declarat că și-ar fi dorit un spectacol cu drone, dar suma alocată este prea mică.
Reamintim că pe domeniul public din Ploiești este interzisă comercializarea de produse pirotehnice printr-o hotărâre de consiliu local adoptată luna trecută.
Totodată, din acest an, persoanele fizice nu mai pot folosi pocnitori, petarde sau alte articole pirotehnice puternice.
Potrivit Legii nr. 92/2025, pentru divertisment, persoanele fizice care au împlinit vârsta de 16 ani pot deține și utiliza doar articole din categoria F1. Este vorba de produse care prezintă un risc foarte scăzut și un nivel de zgomot neglijabil. Acestea pot fi folosite în spații restrânse, inclusiv în interiorul clădirilor cu destinația de locuință.
În această categorie se încadrează artificii de brad, focuri și bețișoare bengale, pocnitori pentru petreceri, jerbe, granule scânteietoare, scântei sau pocnitori cu confeti.
Alte produse pirotehnice, precum petardele și pocnitorile utilizate în perioada sărbătorilor de iarnă, care au făcut multe victime în anii anteriori, sunt interzise!
Legislația în vigoare prevede ca pentru folosirea produselor pirotehnice din categoria celor ”periculoase” este nevoie de acordul primăriei, al ISU și Poliției.
Cei care nu respectă noile prevederi riscă amenzi contravenționale cuprinse între 1.000 și 7.500 de lei și chiar cu închisoare de la trei luni la un an.

Măcar atât
Macar atat, nu-i asa!?..75.000 lei pe apa sambetei…ar tb sa mai gandim si noi, zic!!…Cu banii ac eia se puteau face multe alte lucruri mult mai importante, necesare orasului, nu un foc de artificii de 10 min…
Doar un cretin poate stresa animalele pentru propria lui distracție!
Mergeți ma in toate tarile civilizate ca acolo artificiile le găsești in magazin plus ca autoritățile fac spectacole in centru la 12 noaptea ,noi suntem prea civilizati ptr asa ceva dar avem animale in casa care lasa par si miros ,plus pe străzi acelasi lucru și latrat
In toate tarile civilizate au loc aceste spectacole la miezul nopții, cand o sa plătiți impozite ptr acele animale atunci sa veniți cu cereri