- Publicitate -

200 de camere video vor fi amplasate în Ploiești

Primăria Ploiești a finalizat, la începutul lunii octombrie, licitația pentru achiziționarea a 200 de camere video. Amplasarea lor ar urma să aibă loc anul viitor, însă nu este exclus ca primele camere de luat vederi să fie montate la finele acestui an.

- Publicitate -

Licitația privind achiziționarea de camere video, din start, a avut drept scop monitorizarea punctelor de colectare a deșeurilor, dar și supravegherea video a punctelor nevralgice din Ploiești.

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu (independent), a anunțat, la începutul lunii octombrie, că a fost finalizată licitația pentru peste 200 de camere de luat vederi și că a fost semnat contractul.

- Publicitate -

În următoarele două luni, potrivit sursei citate, ar urma să fie elaborat proiectul tehnic, care va stabili cu exactitate zonelor unde vor fi amplasate camerele video, datele monitorizate fiind transmise la Poliția locală Ploiești.

Amplasarea camerelor video ar urma să aibă loc în 2026, însă autoritățile nu au exclus ca primele camere să fie montate la finele lunii decembrie.

Platforme de gunoi și intersecții, monitorizate video

Primăria Ploiești a anunțat, la finele lunii iunie, că viitoarele camere video vor fi aplasate în mai multe zone ale orașului, conform anunțului de licitație. (. (Detalii AICI)

- Publicitate -
  • 148 de camere video fixe de supraveghere a platformelor gospodărești de colectare a deșeurilor menajere;
  • 56 de camere de supraveghere video fixe cu rezoluție îmbunătățită și vedere îmbunătățită pe timp de noapte ce vor face parte din 9 sisteme de camere multiple amplasate în zonele nevralgice unde se acumulează ilegal deșeuri menajere și nemenajere.
  • 15 camere de supraveghere speed dome independente/relocabile, alimentate cu energie solară și conectate prin semnal gsm destinate tot supravegherii zonelor/punctelor nevralgice.

Termenul de executie al lucrarilor prevăzut este de 10 luni, dintre care două luni pentru proiectare si alte 8 luni pentru execuția lucrărilor.

De menționat este faptul că, în 2021, pentru monitorizarea punctelor negre din zona pârâului Dâmbu au fost achiziționate opt camere de luat vederi, monitorizarea datelor transmise fiind realizată de Poliția Locală Ploiești (Detalii AICI).

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -