- Publicitate -

O groapă din Ploiești e doar semnalizată de o săptămână

Data:

În centrul Ploieștiului, pe zona unde bulevardul doar ce a fost reabilitat în urmă cu un an de zile, a apărut o groapă. „Ce vă mirați?”, ar spune mulți cititori. Păi nu ne mirăm că a apărut, ci ne mirăm că, de o săptămână, aceasta este doar semnalizată și… atât.

- Publicitate -

„Este semnalizată cu un indicator, dar este un real pericol dacă un automobil o ocolește în ultima clipă și vine un altul din spate”, trage un cititor un semnal de alarmă.

Ce-i drept, este complicat cu acea groapă, pentru că indicatorul este exact pe centrul benzii de deplasare. Practic, nu ai cum „să îți ții banda” dacă ocolești acea groapă.

Hilar este că, deși autoritățile au cunoștință de existența ei, au montat un indicator și cam atât. Și nu este de o zi sau două, este de cel puțin o săptămână. În tot acest timp, șoferii riscă să-și accidenteze mașinile din cauza faptului că sunt nevoiți să ocolească acest indicator.

Susținem educația prahoveană – Fondul Prahova pentru Educație – un model de colaborare pentru schimbare

Fondul Prahova pentru Educație, ajuns anul acesta la cea de-a patra editie, propune un nou model colaborativ de a lucra în comunități, bazat pe...
- Publicitate -

Poate, în acest fel, se vor sesiza autoritățile și vor lua măsuri pentru acoperirea noii gropi apărute în asfaltul de pe bulevard. Nu este una care să poată fi ignorată așa de multă vreme.

Ai o informație sau imagini interesante pentru o știre?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

2 COMENTARII

    • Aici e vorba de primărie nu de guvern…pe Elena doamna săptămâna asta au venit,au săpat o groapă pe trotuar,a 2 a zi au venit să o astupe…asta a fost toată lucrarea…cineva își bate joc de noi…sunt gropi reale în tot orașul de care nu se ocupă nimeni

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Coca Vagneti, afacerea de succes din anii ’90 din Ploiești

Coca Vagneti este un nume de care se leagă,...

Tineri care au rămas în Ploiești: Ana Militaru, antreprenor la 19 ani

Despre Ploiești se spune că este orașul care a...

„Cuptorul Vecin”, afacerea crescută ca pâinea cu maia

A venit în România acum aproximativ 26 de ani....
- Publicitate -

Exclusiv

Coca Vagneti, afacerea de succes din anii ’90 din Ploiești

Coca Vagneti este un nume de care se leagă,...

Aparatul 3D folosit de polițiștii prahoveni la tragediile rutiere

Polițiștii rutieri prahoveni au în dotare cinci aparate de...

Ce nereguli au fost descoperite la podul de la Blejoi

După o lună de restricții, podul de pe DN...

Sunteți de acord cu împușcarea urșilor? Sondaj

Săptămâna trecută, un motociclist italian a fost ucis de...

Cum a răspuns prefectul provocării ”podul de la Blejoi”

Săptămâna trecută, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, care a...
- Publicitate -

Știri noi

Lista localităților unde apa este livrată după program

Locuitorii din 16 orașe și comune din Prahova au...

Vegetația excesivă din Pictor Rosenthal e deja un pericol

Vegetația în exces crescută în ultima perioadă, în cartierul...

S-au afișat rezultatele după contestații la Evaluarea Națională

Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor), înregistrate la probele scrise...

Schimbare majoră la plata taxelor și impozitelor

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei va modifica plata...
- Publicitate -

Emisiuni

Statul cheltuie, cetățeanul strânge cureaua

Invitatul lui Marius Nica în ediția de marți, 8...

Podul de la Blejoi, o rușine națională!

Podul de la Blejoi reprezintă măsura incompetenței! O recunosc...

Podul de la Blejoi rămâne închis circulației!

Deși vineri, 20 iunie, trebuia reluată circulația rutieră pe...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce avem reacția Hale și Piețe la rahat dar la prime nu?

SC Hale și Piețe SA Ploiești reacționează doar la...

Apel către politicienii prahoveni: băgați capul și în poza asta!

În Prahova, la Boldești Scăeni, soarta unui centrului medico-social...

România bugetară protestează, cea privată ÎNCĂ are răbdare

În ultima săptămână, în România, pare că toată lumea...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Vegetația excesivă din Pictor Rosenthal e deja un pericol

Vegetația în exces crescută în ultima perioadă, în cartierul...

Schimbare majoră la plata taxelor și impozitelor

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei va modifica plata...

Pericol de accidente în Bariera București

Mai mulți cititori, care locuiesc în cartierul Bariera Bucureșt,i...

Cartierul Tineretului din Ploiești arată jalnic

În urmă cu peste 15 ani, Primăria Ploiești acorda...
- Publicitate -

Prefectul Nicodim, reacție la poluarea de lângă Ploiești

După ce Observatorul Prahovean a publicat un reportaj despre...

Primăria Ploiești plătește în rate datoria uriașă către Veolia

Decizia fostelor administrații ale Ploieștiului de a nu plăti...

Arhitectul șef al județului ar putea deveni un candidat ”picat” cu nota 3,7

Consiliul Județean  (CJ) Prahova organizează marți, 8 iulie, un...

Reacția Hale și Piețe la mizeria din mijlocul pieței

În weekendul care a trecut, am publicat articolul „Ploiești...