La finalul lunii martie 2025, publicam articolul „Stâlpi din Ploiești gata să cadă. Cine face muncă de teren?”, în cadrul căruia semnalam pericolul pe care îl reprezintă în Ploiești stâlpii degradați. Oricând aceștia pot provoca o tragedie…
În urma semnalului de alarmă tras de Observatorul Prahovean, situația a fost parțial remediată. Dar, totuși, în sarcina cui cad acești stâlpi?
Cititorii publicației noastre sunt convinși că sarcina revine Primăriei Ploiești. Din răspunsul instituției însă, se desprinde faptul că acești stâlpi trebuie înlocuiți de Distribuție Energie Electrică România. De asemenea, un alt aspect de menționat este și faptul că Primăria a sesizat deja situația companiei responsabile, atât în 2024, cât și în 2025.
Răspunsul Primăriei Ploiești
„Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția Tehnic – Investiții, a trimis către DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMÂNIA – sucursala Ploiești, atât în cursul anului 2024, cât și în anul 2025, adrese prin care era evidențiată existența unui număr mare de stâlpi de lemn sau de beton aflați într-o stare avansată de degradare, stâlpi ce reprezintă un real pericol pentru cetățenii municipiului Ploiești.
De asemenea, vă informăm că și aspectele semnalate de dumneavoastră au fost transmise în atenția Distribuție Energie Electrică România – sucursala Ploiești, în vederea înlocuirii acestor stâlpi”, au transmis reprezentanții primăriei.
Având în vedere că situația în Ploiești a devenit periculoasă de ceva vreme, solicităm Distribuție Energie Electrică România să ia măsuri pentru a se elimina riscul unei tragedii provocate de stâlpii degradați din Ploiești.

