Un proiect de hotărâre de Consiliu Local, aflat în dezbatere publică la Ploiești, stabilește condițiile în care riști să ți se ridice mașina dacă ai staționat sau parcat neregulamentar. Măsura se va putea aplica, în anumite condiții, inclusiv dacă ai lăsat mașina staționată pe trotuar.
Proiectul de hotărâre a fost lansat în dezbatere publică, pe site-ul Primăriei Ploiești, la secțiunea Transparență decizională.
Proiectul prevede noile tarife pentru ridicarea, transportul și depozitarea mașinilor staționate sau parcate neregulamentar, dar și zonele unde staționarea autoturismelor este interzisă.
Citește și: Cât va costa să-ți recuperezi mașina ridicată la Ploiești
Lista zonelor unde este interzisă staționarea
- Vehiculele staționate pe partea carosabilă a drumurilor publice
- Vehiculele staționate pe trotuar, cu excepția situației în care administratorul drumului a executat amenajări
- Vehiculele staționate în dreptul căilor de access în instituții publice/private , parcări publice, garaje, în dreptul punctelor de colectare gunoi menajer, sticlă, hârtie, rampe pentru aprovizionarea magazinelor, precum și în dreptul căilor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice
- Vehiculele staționate pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semnul internațional pentru persoanele cu dizabilități, ocupate de o persoană neîndreptățită
Vehiculele, altele decât cele care efectuează transport în regim de taxi și transport public de călători, staționate în locurile de așteptare clienți pentru transportul în regim de taxi și în stațiile de îmbarcare/debarcare călători destinate transportului public de persoane
- Vehiculele staționate în parcuri, alei pietonale, zone verzi, piețe, piațete, scuaruri, peluze dintre carosabil și trotuare, spațiu de joacă pentru copii, grădini publice, trotuare, terenuri de sport, rampe care facilitează aprovizionarea cu marfă a magazinelor
- Vehicule staționate neregulamentar pe locurile de parcare concesionate de SC Servicii Gospodărire Urbană Ploiești, cât și obstrucționarea locurilor din parcările publice cu plată
- Vehiculele staționate neregulamentar, dacă prin aceasta se limitează sau se blochează trecerile de pieton
- Vehiculul/autovehiculul blocat, după 10 ore de la întocmirea notei de constatare care stabilește blocarea acestuia de către echipajul de blocări al SGU Ploiești
Nu stiu cum dracu’ numai in Nord ai voie sa parchezi masina peste tot, pe trotuare, pe treceri , in intersectii. Locala doarme in bocanci, vine si sta in spatele postei si doarme….
Si cu noua propunere si fără ea nu o sa se întâmple nimic! Oricum in Ploiesti e haos atât in trafic cât si cu parcarile.
Idei de genul acesta ca duce capul, dar ceva parcări nu puteți sa asigurați? Apropo parcometre tot nu sunteți în stare sa asigurați,nici măcar agenți care sa încaseze plata parcării?
Comentariu de bun simț! E mai comod și mai simplu să dai amenzi!
Parcometrele le mai reparam si noi?mașinile de prin parcări abandonate sau de pe strada le mai ridicam și noi?parcările pe trotuare și dube în zona halelor cel puțin unde nu poți parca de duble de marfa pe post de depozit?hai sa dam amenzi și sa ridicam dar sa facem ceva constructiv nu suntem în stare.primar inteligent.bine ca pune wc public pe bulevard,ca la sala sporturilor ne *** după pomi
În sensul giratoriu de la Caraiman se poate face ordine, la un moment dat nu o sa se mai poată trece pe acolo sau vor fi accidente. În sensu giratoriu de la catedrală se poate facă ceva cu încadrarea la stg. este mare aglomerație din cauza celor care vin după str. Elena Doamna. Gasiti solutii va rog cei care sunt plătiți sa facă asta . Mulțumim de înțelegere.
sunt curios daca o sa se ridice masinile parcate zilnic pe Rudului in statia de autobuz 7 Jupiter si exact langa trecerea de pietoni
Primăria să asigure locuri de parcare.Exemplu str.Baraoltului-str Înfrățirii prin reorganizarea locurilor de parcare în unghi de 45 grade ar.creste cu 33 la sunt nr de mașini parcate,costuri foarte mici.
-Eliberarea unei căi de rulare în fața Poștă Vest unde se creează blocări de zeci de ori pe zi.