- Publicitate -

Polițeanu le-a dat atribuții minore viceprimarilor Ploieștiului

După ce Observatorul Prahovean a publicat recent articolul Viceprimarii Ploieștiului, plătiți cu 19.320 lei/lună să stea degeaba, primarul Mihai Polițeanu a semnat astăzi dispozițiile prin care le-au fost delegate unele atribuții.

Astfel, viceprimarul Zoia Staicu (PNL)  va coordona activitatea Serviciului Dezvoltare, Administrare, Monitorizare contracte unități de Învățământ, Sănătate, Culte din cadrul Direcției Tehnic Investiții. Totodată, va colabora cu celelalte structuri ale Primăriei Ploiești pentur remedierea promptă a situațiilor semnalate de cetățeni.

- Publicitate -

În schimb, celuilalt viceprimar, Alexandru Săraru (AUR) edilul șef i-a trasat sarcina de a coordona Administrația Parcului Constantin Stere, cunoscut drept Parcul Bucov și activitatea Creșei 39.

Așa cum se poate vedea, celor doi viceprimari le-au fost acordate atribuții mai mult ”decorative”, primarul Polițeanu păstrându-și ”partea leului” din administrația locală.

- Publicitate -

Citește și  Fără vice la Ploiești, economie cât valoarea unui apartament

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

5 COMENTARII

  1. E bine, cum sa nu fie bine. Auzi doi viceprimari, nu mergea treaba fara doi viceprimari in conditiile in care primaria este ingropata in datorii, asa ne transmite primarul ” independent” , de cat ori are ocazia, dar se gasesc resurse pentru plata a patru mii de euro cash pentru nu unul, ba chiar doi viceprimari. Mai este putin pana la jumatatea lunii aprilie, data la care vom fi iar ingropati in gunoaie neridicate , fonduri europene pt investitii ciuciu, stam ca milogii cu mana intinsa la guvern sa mai vireze niste banuti ( pt salarii, nu pt altceva, sa fim bine intelesi )

    • daca era dupa primarul independent ramanea fara viceprimari, insa consiliul local, cel care are interese total diferite de ploiesteni, i-a votat sa ia bani degeaba cand primaria este aproape in colaps financiar dupa atatia ani de administratie fara cap

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

„Vom muri de foame”: fermierii avertizează că acordul Mercosur poate distruge agricultura României

Sâmbătă, 17 ianuarie 2025, Uniunea Europeană a semnat cu...

Etajul ilegal de la White Tower, încă în picioare. Cum explică Primăria Ploiești situația

La aproape doi ani de la descoperirea neregulilor, etajul...

Primăria blocată total în comuna Lapoș, Prahova, după un dosar de corupție: „Nu mai are cine să lucreze”

Comuna Lapoș a ajuns într-o situație fără precedent în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -