Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a sesizat, miercuri, Garda de Mediu – Comisariatul Județean Prahova cu privire la prezența unui aer irespirabil în mai multe zone din oraș. Edilul a solicitat autorităților de mediu identificarea surselor de poluare și eliminarea acestora.
Ploieștenii au reclamat, miercuri, că aerul este irespirabil în mai multe zone ale orașului. (Detalii AICI).
Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a anunțat că, în urma multiplelor sesizări și îngrijorărilor exprimate de cetățeni cu privire la poluarea atmosferică din oraș, „a solicitat reprezentanților Gărzii de Mediu Prahova să realizeze verificări și să dispună măsuri legale în vederea identificării surselor de poluare atmosferică și eliminării cauzelor care contribuie la degradarea calității aerului din Ploiești”.
“Problema mirosului insuportabil este una constantă, care exasperează ploieștenii și nu este doar o chestiune de neplăcere, ci un factor direct legat de sănătatea publică a cetățenilor. Poluarea trebuie tratată cu seriozitate, iar instituțiile responsabile trebuie să acționeze ferm.
Am solicitat astăzi Gărzii de Mediu Prahova să deruleze activități de control eficiente și transparente. Aștept un răspuns prompt și profesionist din partea instituțiilor implicate, iar noi vom continua să reprezentăm și să luptăm pentru ameliorarea acestei probleme”, a declarat primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu.
APM Prahova: Nu au existat depășiri
Miercuri dimineață a existat un incident la Rafinăria LukOil, dar și la Rafinăria Petrobrazi, ca urmare a unei căderi de tensiune, în sistemul național.
În urma măsurătorilor efectuate, șeful APM Prahova, Florin Diaconu, a anunțat că au existat depășiri. (Detalii AICI).