- Publicitate -

Reacțiile cititorilor la cum ar putea arăta centrul Ploieștiului după modernizare

Data:

Marți seară edilul Mihai Polițeanu a prezentat o simulare a video a unui plan de modernizare a centrului Ploieștiului. Conform proiectului, zona fostelor tarabe cu cărți va fi transformată într-una de terase, iar strada din fața Palatului Culturii ar urma să  devină zonă pietonală.

- Publicitate -

Polițeanu a precizat că va integra în proiect atât spațiul din fața Palatului Administrativ, care aparține acum Consiliului Județean Prahova, precum și parcul dintre sediul primăriei și Galeriile Comerciale Winmarkt.

În ceea ce privește fondurile pentru realizarea investiției, acestea vor fi atrase din cele oferite de Uniunea Europeană, iar anul acesta vor demara procedurile de licitație pentru execuția lucrărilor.

La aproximativ 12 ore de la prezentarea proiectului, reacțiile ploieștenilor nu au întârziat să apară. În timp ce unele persoane susțin noua amenajare, altele o privesc cu scepticism se tem că astfel de investiții vor fi făcute doar în zona centrală a orașului, restul cartierelor fiind abandonate.

- Publicitate -

Irina Sararu: Si restul orasului sa ramana in ruina? Nici macar o asfaltare nu meritam??????

Adrian Anghel Centrul Ploieștiului arată ca o ghena

Ioan Barbu Nu ar fi mai bine să întreținem ce avem și eventual să îmbunătățim? Cât costă reprezentarea grafică?

- Publicitate -

Doina Grigore Eu zic să avem răbdare, chiar trebuie să arate altfel centrul orașului, chiar nu va doriți ceva frumos?Începeți cu criticile când vrea cineva să facă ceva.

Jean-Marie Devos frumos asteptam!

Popescu Corina S-a făcut concurs de solutii? Care sunt si celelalte variante? Cam mult beton și câtiva copăcei. S-a consultat si un arhitect de peisagistică?

- Publicitate -

Ionel Onel Un oraș de evul mediu,,,mai rău poate fi,dar mai bine,,, niciodată!

Mihaela Devos Bodor Cred ca ar trebuii mai mult spatiu verde, prea mult beton. Ideea este buna dar ar trebuii consultati mai multi peisagisti care cunosc bine varietatile vegetale care rezista la canicula..oricum nemultumiti or sa fie.

Cornel Facaoaru Cred ca intai trebuie inceput cu o parcare subterana in zona halelor, refacerea pietei din spatele halelor si daramarea blocului cu 7 etaje.

- Publicitate -

Iulian Maciuca Nu vreau sa fiu cîrcotas dar ăsta a fost sistemul de a se fura banii publici .Hai sa darimam ceva punem doi copaci si puțin gazon și a costat lucrarea cîteva milioane .

Mihai Georgeta Dacă aduce un sac de 500 € se face sau din bugetul local🏤 ….restul vorbe deșarte

Costel Ilie Puneti pomi care cresc mari si repede, nu betoane ca la parc Vest

- Publicitate -

Eduard Ioan Braslasu Sunt mult mai multe lucruri importante de făcut pentru oraș ! Sa obțină bani de la UE pentru acestea nu pentru acest proiect ! Modernizare piata centrala , parcări , asfalt pe unde nu exista !

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner

8 COMENTARII

  1. Daca nu face nu e bine,daca face ca de ce face ,de unde bani si tot felul de tampenii,intodeauna se gaseste un idiot de Gigi contra,lasati omul sa faca ca deaia este primar,dupa 4 ani vedem ce a realizat,pana in prezent se misca bine mai ales ca in zona Halelor Centrale a demolat ce trebuia demolat de ani de zile.

    • De unde stii dumneata ce trebuia , sau nu , demolat la Halele Centrale . Lucrezi cumva la Patrimoniul Primariei ? Nimic nu a fost ilegal acolo . Totul sa construit pe baza unui contract cu Patrimoniul Primariei inca din 2001 . Ca nu a mai fost prelungit , asta este o alta poveste . Cum sa inchizi o piata publica unde , inca mai sunt producatori agricol ? Ii tai sursele de venit si o bagi in faliment… Nu ma mira daca va apare un supermarket acolo . Toata lumea la supermarket … Acesta este viitorul oameni buni .

  2. Ce domnul Politianu pare să nu înțeleagă, este ca a fost votat din lipsă de alternativă! Zic să doarmă un pic, să-și de-a cu reveneală și realitate, și să se ocupe de adevăratele probleme. Faptul ca a dărâmat la Hale deturnând atentia de la alte lucruri serioase, gen gigacaloria,gunoiul, etc., făcând fericiți 100 de oameni, nu înseamnă că a rezolvat ceva concret. Se vinde bine pe Facebook, are un consilier,Georgescu, care-i face laude zilnice, omul obișnuit cu metehne vechi, un City manager arogant, rupt de realitate care are impresia ca orașul e o societate comerciala în administrarea lui, și tot așa, lăsând impresia ca suntem norocoși ca au venit ei la primărie. Concret, mai nimic, și timpul relativ scurt dar tot primarul alerga prin campanie spunând ca are soluții la toate, miraculos! Realitatea…împrumuturi! Orice minune tine 3 zile

  3. 1. TOATE deciziile Municipiului Ploiesti -adica Primariei dar ea e companie!- ar trebui sa fie luate pe baza consultarii intr un timp mai lung, a ploiestenilor. NU e corect sa schimbe fata orasului un om sau o mâna de oameni

  4. 2. Ce face Municipiul Ploiesti cu giganticele blocuri rasarite in ultimii ani in Parculetul nostru (ca e foarte mic si trist) Mihai Viteazul? Pot fi demolate? Primarul sa fie corect si in privinta acestor giganti pentru bogatasi nu numai cu constructiile de la Hale

  5. 3. NU ne mai luati aerul si Natura cu atatea betoane! Peste tot betoane. Vrem Natura: copaci, flori, animale-da, animale. NU suntem prizonieri, vrem spatiu verde, vrem relaxare, vrem sa ne bucuram de tot ce a Creat Dumnezeu chiar DACA locuim in oras

    • Daca vrei animale, du-te inapoi la Ototoaia, de unde ai venit! Eu vreau centrul asa cum era inainte sa se desfiinteze tarabele anticarilor. Si fara magazine de haine vechi, pacanele si shaormerii, chiar daca sufera neamurile defavorizate. Slava Domnului avem destule carciumi, nu ne mai trebuie alte terase in mijlocul centrului.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

Incendiul de la Fermele Cojocaru: „Totul s-a dus!” (VIDEO)

Incendiul de la Fermele Cojocaru, din satul Lacul Turcului,...

Observatorul Prahovean, cea mai mare comunitate media din județ

Observatorul Prahovean, liderul presei online din Prahova, cu aproape...

De ce închiderea Haier poate fi începutul crizei economice

Anul 2025 a început cu un șoc pe piața...

Haier, cea mai mare concediere din Prahova din ultimii 15 ani

Multinaționala Haier închide fabrica de frigidere din Ariceștii Rahtivani....

De ce întârzie avizele de racordare Electrica Distribuție?

Mai mulți cititori ne-au sesizat că solicitările de eliberare...
- Publicitate -

Știri noi

Ministrul Energiei: Subvenția la energie și gaze se va da în funcție de venitul familiei

Prețurile la energie electrică și gaze naturale sunt plafonate...

Incendiu la o casă din Brebu. Arde generalizat pe o suprafață de 250 de metri

Miercuri seara, în jurul orei 20:30 a fost anunțată...

Ei au drepturi, noi plătim. De ce fac urât inutilii de lux din Senat

Reducerea deficitului bugetar a presupus adoptarea unor măsuri care...

Cât vom plăti din februarie întreținerea unui apartament?

Cât vom plăti din februarie întreținerea unui apartament, este...

Două accidente mortale azi în Prahova produse din aceeași cauză

Două persoane și-au pierdut viața în două accidente rutiere...
- Publicitate -

Emisiuni

Hidro Prahova are printre cele mai mari tarife din țară

În emisiunea Observatorul Prahovean  LIVE de joi, 16 ianuarie,...

Escrocherii în numele unor vedete precum Esca, Delia sau Măruță

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, de vineri, 10...

Schimbarea de la Ploiești

În prima ediție a emisiunii Observatorul Prahovean LIVE din...
- Publicitate -

Vox Publica

Ei au drepturi, noi plătim. De ce fac urât inutilii de lux din Senat

Reducerea deficitului bugetar a presupus adoptarea unor măsuri care...

Părinți, copiii bolnavi îi îmbolnăvesc pe toți la școală!

Copiii bolnavi în colectivitate îi îmbolnăvesc pe toți, astfel...

Să ne lăsăm prostiți în halul ăsta?

La cererea președintelui Consiliului Județean Prahova (CJPh), Virgiliu Nanu...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Peste 3,4 milioane de lei pentru Centura Comarnic – VIDEO

Consiliul Județean Prahova va aloca, miercuri, peste 3,4 milioane...

Un nou consilier județean, validat în funcție în Prahova

Un nou consilier județean va fi validat, miercuri, în...

Investițiile propuse pe tronsonul Gara de Sud – Gara de Vest

Proiectul privind realizarea unui nou drum de legătură între...

Operatorul de salubritate UWS, acțiune de igienizare în Ploiești

Operatorul de salubritate UWS a demarat o acțiune amplă...
- Publicitate -

Sinaia ar putea rezilia contractul cu Hidro Prahova

Tarifele mari ale Hidro Prahova în raport cu calitatea...

Ceremonii de Ziua Unirii Principatelor Române la Ploiești

La Ploiești vor avea loc, vineri, ceremonii dedicate Zilei...

Sunteți mulțumiți de activitatea primarului Ploieștiului? Sondaj

Observatorul Prahovean vă invită să participați la un nou...

De ce nu pot rezilia primarii contractele cu Hidro Prahova?

În contextul majorării cu 30% a tarifelor Hidro Prahova...