- Publicitate -

Maternitatea din Ploiești va avea Secție de Pediatrie

Data:

Aflată în subordinea Spitalului Județean de Urgență Ploiești, Maternitatea din Mihai Bravu va avea Secție de Pediatrie. Aleșii județeni au aprobat documentația necesară atragerii de finanțare europeană inclusiv pentru amenajarea noii secții, dar și pentru modernizarea secției Obstetrică – Ginecologie.

- Publicitate -

Proiectul de hotărâre aprobat prevede atragerea de finanțare europeană pentru modernizarea Secției de Obstetrică Ginecologie (Maternitatea din Ploiești), dar și pentru înființarea unei secții de pediatrie în incinta unității medicale.

Același proiect prevede documentația pentru pregătire și promovarea proiectului legat de construirea unui nou spital lângă Spitalul Județean de Urgență Ploiești, care va avea rolul de a integra toate secțiile unității medicale aflate pe raza municipiului Ploiești.

Consiliul Județean Prahova intenționează atragerea de finanțare europeană pentru toate cele trei proiecte majore.

L-ați văzut? Un bărbat a dispărut de la un spital din Ploiești

Polițiștii sunt în alertă după ce un bărbat din Cocorăștii Colț, în vârstă de 52 de ani, a fost dat dispărut. Vasile Stoica ar...
- Publicitate -

Secție de Pediatrie, cu compartiment de Primiri Urgențe

Secția de Pediatrie de la Maternitatea Ploiești va fi realizată în două corpuri ale clădirii din Mihai Bravu, la etajele 2 și 3, având în vedere că multe spații de aici sunt la această oră goale.

Propunerea este de realizare a unei secții pentru copiii mici și copiii școlari, dar și a unui bloc operator și a unui compartiment de terapie intensivă și inclusiv o structură pentru spitalizarea de zi.

În zona de parter a unuia dintre corpuri se propune amenajarea unui compartiment de primiri urgențe pentru copii, proiectul incluzând și saloane noi pentru copii, săli de operație și săli de consultație medicală.

- Publicitate -

Modernizări la Secția dce Obstetrică-Ginecologie

Tot la Maternitatea din Ploiești se intenționează modernizarea secției Obstetrică – Ginecologie, prin reabilitarea blocului operator, a secțiilor ATI precum și îmbunățirea serviciilor de imagistică.

Lucrările vor viza și inlocuirea instalațiilor electrice și sanitare, a instalațiilor de apă și canalizare și, conform memoriului justificativ, dar și lucrări de recompartimentare a corpurilor de clădire.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Caffe Milano: Povestea înghețatei italienești din Ploiești

În centrul Ploieștiului, de zece ani de zile, funcționează...

Cofetăria Le Bonbon din Ploiești și povestea tortului viral

În Ploiești, pe Bulevardul Petrolului, se află laboratorul Cofetăriei...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...
- Publicitate -

Exclusiv

Scrisoarea mamei unui elev care dă BAC-ul: ”Schimbați ceva!”

Observatorul Prahovean publică scrisoarea deschisă a unei cititoare pentru...

Sisteme fotovoltaice performante cu garanția ARTSANI

În doar câteva luni de la înființare, ARTSANI Energy...

Câte culturi au fost calamitate de grindină în 2024

Sistemul Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor este un...

Cum arată acum podul de la Blejoi închis pentru reparații

A trecut o săptămână de la închiderea circulației rutiere...

Bucegi 12, blocul din Ploiești cu buncăr și recepție de cinci stele

Blocul Bucegi 12 este o poveste despre cum ar...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Cai Lipițani și delicii rare la Muzeul Posada

Atmosferă de sărbătoare astăzi la Muzeul Cinegetic Posada, unde...

Bereasca, plin de gropi: „Nu ai, ca șofer, ce să ocolești”

„Relația” șoferilor cu gropile, sau, mai bine zis, craterele...

Se scumpesc biletele la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești

Un proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică la...

Coșul cu alimente, proiectul Asociației din Blejoi, continuă

„Coșul lunar cu alimente pentru 10 familii” este proiectul...
- Publicitate -

Emisiuni

Șahul ca lecție de viață: povestea care inspiră

Constantin Țurlea, antrenor și organizator de concursuri de șah,...

Cine sunt prahovenii plătiți pentru ședințe și comisii

Jurnaliștii Marius Nica și Claudiu Vasilescu au dezbătut în...

Viticultorii și fermierii: Pro și contra Sistem Antigrindină

Miercuri, 4 iunie 2025, în cadrul unei ediții speciale...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce să plătim tot noi, fraierii, jaful PSD-PNL?

După ce au aruncat țara în abisul deficitului bugetar,...

Leonardo Badea, BNR: contează evitarea dezechilibrelor!

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR, publică în Observatorul Prahovean un...

Să moară Iliescu? Dilema celor care poate iartă, dar nu uită

Ion Iliescu, fostul președinte al României, este un personaj...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Se scumpesc biletele la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești

Un proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică la...

Sensuri unice noi pe două străzi din Ploiești

Primăria Ploiești a anunțat, joi, instituirea de noi sensuri...

Demisie la Consiliul Local Ploiești

Un nou consilier local și-a dat demisia din Consiliul...

Lista sporurilor de la stat. Un bucătar ia „spor de bucătărie”

Statul român cheltuie anual câteva miliarde de euro doar...
- Publicitate -

Cum vrea Primăria Ploiești să combată jungla urbană din cartiere

Problema vegetației crescute în exces în diverse cartiere ale...

Unde va fi construită o nouă creșă la Ploiești

Primăria Ploiești intenționează construcția unei noi creșe în municipiu....

De ce a cerut viceprimarul Săraru locuință de serviciu

Alexandru Săraru, viceprimar al Ploieștiului (AUR), explică de ce...

Cine va prelua mandatul vacant de consilier județean la Prahova

Un nou consilier județean va fi validat la Prahova,...