- Publicitate -

Ce a ”pățit” chiriașul care a umplut blocul social de gândaci. Reacția Primăriei Ploiești

Chiriașii din blocul social al Primăriei Ploiești, de pe strada Cătinei, s-au plâns, la începutul lunii august, că au fost invadați de gândaci din cauza mizeriei dintr-un apartament. Primăria Ploiești a anunțat că au notificat chiriașul vinovat să-și igienizeze locuința. În caz contrar, riscă să fie acționat în instanță pentru evacuarea din bloc.

Viața la bloc nu este chiar simplă, mai ales dacă te confrunți cu un vecin care nu-și face curat.

Cel puțin așa s-au plâns chiriașii Primăriei Ploiești, care locuiesc în blocul social de pe strada Cătinei.

La începutul lunii august, oamenii s-au plâns că imobilul s-a umplut de gândaci, iar de vină ar fi mizeria dintr-un apartament.

La acea dată Observatorulph.ro a solicitat un punct de vedere Primăriei Ploiești.

Citește și: Invazie de gândaci într-un bloc social al Primăriei Ploiești – VIDEO, FOTO

Primăria Ploiești a anunțat că a notificat chiriașul care nu respectă normele de igienă și i s-a pus în vedere că, „în cazul în care nu igienizează locuința și nu păstrează curățenia, urmează să fie acționat în instanță în vederea rezilierii contractului de închiriere și evacuarea din bloc”.

Mai mult, după ce Observatorulph.ro a relatat situația disperată a locatarilor, „în data de 08.08,2024 a fost efectuată dezinsecție la blocul situat la adresa de mai sus, în 11 camere, 10 băi și WC-uri, 12 bucătării, 10 holuri și casa scării”

raspuns Primărie

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

A picat admiterea la facultate și s-a apucat de croitorie. Povestea „doamnei Maria” din Ploiești

În Ploiești, într-o cameră transformată în atelier, printre mașini...

Cum poate preveni Ploieștiul prăbușirea arborilor la vijelii. Specialist: „După ce copacul a căzut, este prea târziu”

Ploieștiul are nevoie de arbori pentru umbră, reducerea temperaturilor...

De ce s-au inundat străzile din Ploiești. Au căzut 38 de litri/mp în mai puțin de trei ore

O furtună puternică s-a abătut luni după-amiază asupra municipiului...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi