Cei care tranzitează DJ 149, drumul care leagă Fântânele de DN1B, semnalează de mai mult timp problema stâlpilor înclinați periculos spre partea carosabilă. Până acum nicio reacție, o intervenție care să evite producerea unei tragedii.
Un șofer care trece adeseori pe DJ 149 ne-a relatat: ”Pe 500 m stâlpii stau să cadă. Se sprijină doar pe sârme. Primarul știe, alte instituții știu, Electrica știe. Degeaba.”
Un localnic spune: ”Este evident că avem o problemă serioasă în zonă. Dacă se înclina doar un stâlp, atunci era un caz izolat care se putea rezolva relativ ușor. Se pare că este însă mult mai grav, pentru că stâlpii înclinați pot fi văzuți pe aproximativ o jumătate de km.
Dacă pică vreunul, fiind doar o problemă de timp până se va întâmpla asta, îi va antrena și pe ceilalți și Dumnezeu știe ce tragedie se poate întâmpla. Ar fi imposibil să nu fie cel puțin un autovehicul prins într-o asemenea situație.”
Este evident că oamenii au motive serioase să se teamă pentru viața lor, așa că nu puțini sunt cei care au încercat să facă sesizări atât a Electrica, dar și la Primărie, cu speranța că și autoritățile vor face demersuri la societatea care are în proprietate acești stâlpi.
La rândul nostru, înaintăm această sesizare către Consiliul Județean Prahova, dar și în atenția IPJ, urmând să revenim cu răspunsurile acestor instituții.

Trec săptămânal pe acolo și mă uit cu teama la ei cât de înclinați sunt, cum ați spus și in articol probabil trebuie să se întâmple vreo tragedie să se rezolve ceva.
Veniti pe Dj 100 Soimari sa vedeti stilpi inclinati !