Părinții elevilor din Ploiești, care au depus la primărie cereri pentru vouchere educaționale, își pot lua adio de la acest program. Hotărârea Consiliului Local Ploiești privind acordarea de vouchere educaționale trebuie modificată, la solicitarea Prefecturii Prahova. Primarul Andrei Volosevici, membru PNL, candidat pentru un nou mandat din partea PSD, propune acum acordarea de rechizite școlare pentru elevii din clasele 0 – IV, în anul școlar 2024 – 2025.
Chiar dacă școala a început de luni bune, la Ploiești, elevii nu au mai beneficiat de acordarea mult promiselor vouchere educaționale.
Conform unei hotărâri a Consiliului Local Ploiești, preșcolarii și elevii ploieșteni din ciclul primar și gimnazial ar fi trebuit să primească, în anul școlar 2023 – 2024, vouchere educaționale, în cuantum de 150 de lei.
Potrivit datelor furnizate de Primăria Ploiești, special pentru acordarea voucherelor educaționale au fost „analizate, verificate și procesate un număr de aproximativ 7.300 de dosare, reprezentând cereri cu documente doveditoare, anexate în acest sens, pentru un număr de 10.000 de preșcolari și elevi din ciclurile primar și gimnazial din municipiul nostru”.
Hotărârea Consiliului Local Ploiești nu a fost pusă în aplicare, iar la aproape șase luni de la aprobare Instituția Prefectului a solicitat modificarea actului normativ. În caz contrar hotărârea respectivă urmând să fie atacată în instanța de contencios administrativ.
Astfel, potrivit Primăriei Ploiești, „Instituția Prefectului – Județul Prahova a apreciat că nu toți preșcolarii și elevii din ciclul primar și gimnazial din municipiul Ploiești pot fi beneficiari ai „voucherului educațional”, în temeiul actelor normative invocate. De asemnea aceasta a atras atenția asupra faptului că nu au fost identificate sume de finanțare pentru a se asigura prevederile bugetare”.
Pe cale de consecință, se arată în răspunsul Primăriei Ploiești, „Instituția Prefectului – Județul Prahova a solicitat modificarea/completarea HCL nr. 384/2023 în sensul celor enunțate mai sus, în caz contrar hotărârea respectivă va fi atacată la instanța de contencios administrativ, solicitându-se anularea acesteia”.
Rechizite pentru preșcolari și elevii claselor I-IV
Aleșii locali ploieșteni sunt convocați joi, 28 martie, la o nouă ședință a Consiliului Local. Pe ordinea de zi figurează un nou proiect de hotărâre care vizează acordarea de rechizite școlare pentru preșcolari și elevii claselor I-IV.
Proiectul de hotărâre, inițiat de primarul Andrei Volosevici, prevede acordarea pachetului de rechizite școlare elevilor din clasa ), I, II, III și a IV-a în anul școlar 2024 – 2025, în funcție, bineînțeles, de prevederea bugetară.
Dacă proiectul de hotărâre va fi aprobat, vor înceta prevederile hotărârii care viza acordarea de vouchere educaționale în anul școlar 2023 – 2024.

