- Publicitate -

Copaci care distrug fațade și crengi care stau să cadă pe mașini în Ploiești

Data:

Crengi care stau să cadă pe mașini și copaci care distrug fațada blocurilor în zona Parcului Eminescu din Ploiești, mai exact în dreptul blocului A6 de pe strada Bobâlna. Deși încă din 2023 asociația de proprietari a făcut sesizare, corect și legal, către SGU să ia măsuri, nici până acum oamenii nu au primit o soluție la problema lor.

- Publicitate -

Și dacă n-ar fi fost sesizăre sau cerere făcută în acest sens, la cum arată situația în teren, SGU ar fi trebuit să se autosesizeze… sau nu, se pare. Pentru că nici sesizați nu se sinchisesc…

Acum  e deja luna martie. Toaletările se fac în februarie. Probabil că acum vor spune că a trecut sezonul, nu mai pot face nimic până sezonul viitor”, comentează un locatar al blocului, sătul de situația din zonă.

Este ceva de coșmar aici, mai ales noaptea. Omul fără adăpost, care locuiește în centrala abandonată, urlă când îl apucă. Dacă bate vântul mai puternic, cei care au apartamentele pe partea cu A7 nici nu pot dormă pentru că thuja ăla le râcâie zidul toată noaptea… Chiar în halul ăsta am ajuns?”, povestește reprezentantul asociației de proprietari.

- Publicitate -

Oamenii sunt nemulțumiți. Au dat telefon în vara lui 2023 la SGU li s-a explicat care este procedura de urmat. Au strâns semnături, așa cum cere legea, și au depus cererea pentru toaletarea zonei. Degeaba!

Citește și: Locatarii cartierului Eminescu sunt treziți în miez de noapte de urlete și înjurături și nimeni nu ia nicio măsură definitivă

Cică toaletările se fac în măsura personalului disponibil. Cred că nu e nimeni disponibil și nici nu o să fie prea curând. Uitați-vă cum arată! SGU vine mereu în zonă pentru că adună resturile vegetale de pe spațiul verde. Chiar au nevoie să le deseneze cineva? Nu vede nimeni că acea creangă este uscată și stă să cadă pe mașini? Nu vede nimeni că pomul ăla a nenorocit fațada blocului? Tot o bagă pe aia cu aprobare de la Garda de Mediu. Ce Gardă de Mediu? Pentru ce?”, spune un alt locatar al blocului respectiv.

Oamenii au ajuns la capătul puterilor și încep să se gândească serios să își rezolve singuri problemele. „Păi dacă ne apucăm singuri să tăiem ce e de tăiat, vor observa imediat și vor curge amenzile. Că sunt tare buni la observarea motivelor pentru împărțit amenzi… Dar la a observa problemele evidente, au mari lacune”, mai spun oamenii.

- Publicitate -

Cândva o zonă verde, curată și frumoasă a Ploieștiului, zona din jurul blocurilor denumite „A-uri” a devenit, de aproximativ un an de zile, un adevărat coșmar. Gunoi cât cuprinde, pentru că omul străzii face o mizerie de nedescris în zona centralei părăsite, crengi uscate, care stau să cadă oricând, urlete noaptea, pentru că autoritățile nu sunt în stare să rezolve problema unui om fără adăpost și, acum, fațada unui bloc este grav afectată. Și nimeni nu pare a se sesiza…

Degradarea Ploieștiului continuă în ritm accelerat iar autoritățile par a avea, mereu, alte priorități: schimbă conduceri, reziliază contracte, schimbă furnizori iar, mai nou, agresează jurnaliști. Oare se va ajunge vreodată la o normalitate în acest oraș care pare damnat?

Solicităm, pe această cale, un punct de vedere oficial de la SGU Ploiești și de la Primăria Ploiești.

- Publicitate -

Se scumpesc biletele la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești

Un proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică la Ploiești vizează majorarea tarifelor la bilete pentru spectacolele Teatrului Toma Caragiu din Ploiești. Ultima majorare...

Cum ți se pare subiectul?

1 COMENTARIU

  1. Acelasi fenomen este si pe strada 24 Ianuarie, din orasul Ploiesti, langa sediul SGU, dar conducerea acestui SGU, nu ia in consideratie sesezarile facute!!!! Vom scrie la Primaria Ploiesti, poate vine Primarul sa curete copacii!!!

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Caffe Milano: Povestea înghețatei italienești din Ploiești

În centrul Ploieștiului, de zece ani de zile, funcționează...

Cofetăria Le Bonbon din Ploiești și povestea tortului viral

În Ploiești, pe Bulevardul Petrolului, se află laboratorul Cofetăriei...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...
- Publicitate -

Exclusiv

Scrisoarea mamei unui elev care dă BAC-ul: ”Schimbați ceva!”

Observatorul Prahovean publică scrisoarea deschisă a unei cititoare pentru...

Sisteme fotovoltaice performante cu garanția ARTSANI

În doar câteva luni de la înființare, ARTSANI Energy...

Câte culturi au fost calamitate de grindină în 2024

Sistemul Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor este un...

Cum arată acum podul de la Blejoi închis pentru reparații

A trecut o săptămână de la închiderea circulației rutiere...

Bucegi 12, blocul din Ploiești cu buncăr și recepție de cinci stele

Blocul Bucegi 12 este o poveste despre cum ar...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Cai Lipițani și delicii rare la Muzeul Posada

Atmosferă de sărbătoare astăzi la Muzeul Cinegetic Posada, unde...

Bereasca, plin de gropi: „Nu ai, ca șofer, ce să ocolești”

„Relația” șoferilor cu gropile, sau, mai bine zis, craterele...

Se scumpesc biletele la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești

Un proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică la...

Coșul cu alimente, proiectul Asociației din Blejoi, continuă

„Coșul lunar cu alimente pentru 10 familii” este proiectul...
- Publicitate -

Emisiuni

Șahul ca lecție de viață: povestea care inspiră

Constantin Țurlea, antrenor și organizator de concursuri de șah,...

Cine sunt prahovenii plătiți pentru ședințe și comisii

Jurnaliștii Marius Nica și Claudiu Vasilescu au dezbătut în...

Viticultorii și fermierii: Pro și contra Sistem Antigrindină

Miercuri, 4 iunie 2025, în cadrul unei ediții speciale...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce să plătim tot noi, fraierii, jaful PSD-PNL?

După ce au aruncat țara în abisul deficitului bugetar,...

Leonardo Badea, BNR: contează evitarea dezechilibrelor!

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR, publică în Observatorul Prahovean un...

Să moară Iliescu? Dilema celor care poate iartă, dar nu uită

Ion Iliescu, fostul președinte al României, este un personaj...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Se scumpesc biletele la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești

Un proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică la...

Sensuri unice noi pe două străzi din Ploiești

Primăria Ploiești a anunțat, joi, instituirea de noi sensuri...

Demisie la Consiliul Local Ploiești

Un nou consilier local și-a dat demisia din Consiliul...

Lista sporurilor de la stat. Un bucătar ia „spor de bucătărie”

Statul român cheltuie anual câteva miliarde de euro doar...
- Publicitate -

Cum vrea Primăria Ploiești să combată jungla urbană din cartiere

Problema vegetației crescute în exces în diverse cartiere ale...

Unde va fi construită o nouă creșă la Ploiești

Primăria Ploiești intenționează construcția unei noi creșe în municipiu....

De ce a cerut viceprimarul Săraru locuință de serviciu

Alexandru Săraru, viceprimar al Ploieștiului (AUR), explică de ce...

Cine va prelua mandatul vacant de consilier județean la Prahova

Un nou consilier județean va fi validat la Prahova,...