- Publicitate -

Bugetul Ploieștiului pentru 2024 a fost aprobat – VIDEO

Bugetul Ploieștiului pentru 2024 a fost aprobat, luni, cu numeroase amendamente formulate de grupul consilierilor PNL. Nu au lipsit discuțiile aprinse, mai ales după ce în buget nu au mai fost prinși bani pentru organizarea Zilelor Ploieștiului, pe motiv evenimentul era prevăzut a avea loc în plină campanie electorală

Ședința Consiliului Local Ploiești nu a fost lipsită de discuții aprinse. Pe ordinea de zi a figurat proiectul privind bugetul Ploieștiului în 2024, dar și bugetul instituțiilor  din subordinea Consiliului Local Ploiești.

- Publicitate -

Din start, consilierii locali PNL au anunțat că vor propune mai multe amendamente pentru funcționarea Ploieștiului.

Lista de amendamente propuse de grupul consilierilor PNL

Grupul consilierilor PNL a propus un set de amendamente față de propunerea inițială avasată de municipalitate.

- Publicitate -
  • suplimentarea fondurilor cu 2 milioane de lei pentru transportul public în comun din Ploiești (TCE Ploiești)
  • diminuarea fondurilor, cu 100.000 de lei la Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor
  • cheltuieli de personal la Poliția Locală Ploiești – diminuarea fondurilor cu 500.000 de lei
  • fondul de rezervă al Ploieștiului – diminuare cu 300.000 de lei
  • fondurile pentru spectacole artificii – dimunare cu 35.000 de lei (bugetul pentru acest capitol va fi 0 lei)
  • la capitolul Parc Municipal Vest – diminuare fonduri cu 400.000 de lei
  • acțiuni culturale – diminuare cu 900.000 de lei, bani care au fost direcționați tot în zona de cultură (Bugetul pentru Zilele Ploieștiului va fi 0 lei)
  • CSM Ploiești – diminuare cu 3 milioane de lei
  • Parcul Memorial Constantin Stere – secțiunea dezvoltare – diminuare cu 1.170.000 de lei
  • Reparații curente străzi – diminuare cu 12 milioane de lei, respectiv de la 17 milioane de lei la 5 milioane de lei (pentru intervenții pe zonele importante din oraș)
  • Suma  pentru consolidare punere în siguranță râu Teleajen – diminuare cu 1 milion de lei
  • Lucrări noi – amenajări locuri de joacă – 600.000 de lei
  • Asistență socială în cadrul ASSC – proiect acordare fonduri pentr fertilizare în vitro este prevăzută suma de 100.000
  • majorare subvenție pentru energie termică sze majorează cu suma de 5.600.000 de lei

Plafonul pentru pensionari va crește, în 2024, de la 2.500 de lei la 3.500 de lei, propunerea fiind făcută în contextul în care, prin indenxarea pensiilor, mai multe persoane au pierdut acest drept.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -