Ninsoarea de sâmbătă, urmată de puțin soare și apoi de temperaturi negative, a transformat trotuarele din Ploiești în adevărate patinoare. Dacă pe carosabil s-a intervenit cu ceva material antiderapant, căile pietonale au fost complet ignorate. Astfel că este o adevărată aventură să mergi pe trotuar prin cartiere.
În această dimineață, toți oamenii pe care i-am observat mergând pe trotuare erau dominați parcă de aceeași panică: să nu cadă! Gheață pe străzile lăturalnice, gheață pe trotuarele de pe arterele principale, gheață peste tot.
Dacă în alte dimineți mai vedeai câte un pieton grăbit, astăzi parcă toată lumea mergea „în reluare”. Motivul era evident: teama de a nu cădea.
Cui revine obligația de a curăța trotuarele?
…este întrebarea care se ridică în situații de acest gen.
Conform unei hotărâri de Consiliu Local adoptate la Ploiești constituie contravenție și se sancționează cu amendă, „neefectuarea sau efectuarea necorespunzătoare de către persoanele fizice sau juridice a operațiilor de menținerea curățeniei, înlăturare a zăpezii, gheții sau poleiului, a trotuarelor si rigolelor (inclusiv a grătarelor gurilor pluviale) din dreptul locuinței sau a sediilor”.
În astfel de cazuri, ploieștenii riscă amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei, în timp ce persoanele juridice pot fi sancționate cu amenzi cuprinse între 2.000 și 2.500 de lei.
Restul trotuarelor revine în sarcina operatorului care se ocupă de deszăpezire.
De ce trotuarele sunt totuși pline de gheață?
În primul rând gheață se poate observa și pe aleile de intrare la blocuri și în fața acestora, semn că asociațiile de proprietari nu iau măsuri pentru îndepărtarea gheții, riscând astfel amenzi mari.
Dacă operatorii economici, persoanele juridice, în cea mai mare parte a lor, au reacționat prompt, asigurând trotuarele în zona lor (intrări în magazine și sedii de firmă), cu persoanele fizice, mai ales cu cele care stau la bloc, este mai greu, acestea așteptând fiecare, probabil, să facă vecinii.
A cui este vina și de ce am ajuns să nu putem circula pe trotuare? În primul rând este vorba de indolența fiecăruia dintre noi, apoi este vorba de nepăsarea autorităților și, în cele din urmă, dar nu din punct de vedere al importanței, este lipsa de reacție a poliției care, până acum, ar fi trebuit să împartă amenzi în stânga și-n dreapta.
Citește și: Ce amenzi riscă ploieștenii dacă nu îndepărtează zăpada de pe trotuarul din dreptul locuinței și a sediilor. Cu zăpada din stațiile de autobuz ce facem?
Un exemplu de nepăsare este și trecerea de pietoni de la Școala I.A.Bassarabescu. Aceasta, așa cum se vede în imagine trimisă la redacție de un cititor în această dimineață, este în mare parte acoperită cu gheață, ceea ce o face un real pericol pentru cine o traversează.
Au fost ani de zile când nu am știut ce înseamnă zăpadă, gheață sau polei. Anul acesta toți se pare că am fost luați prin surprindere de apariția acestora, deși este sfârșit de ianuarie și, ar fi fost mai mult decât firesc să existe, atât ninsori cât și temperaturi scăzute care să ducă la formarea de polei. Dar nu în Ploieștiul ultimilor ani.
Ne-am dezobișnuit să dăm zăpada la o parte, să dăm cu sare, să dezghețăm trotuarele și aleile. Așteptăm de la alții care așteaptă de la noi. Și, astfel, ajungem să circulăm pe trotuare transformate în patinoare și să încercăm să ne păstrăm echilibrul în speranța că va veni repede vremea mai caldă care să ia teama de a ieși pe stradă.
Cum ți se pare subiectul?
He he, an cu alegeri, să nu care cumva să atribuim amenzi cetățenilor indolenți și să-i supărăm.
Tovarasico, incearca in Africa. Acolo nu aluneca. Daca nu ma crezi, intreaba-l pe Klaus.
Lasă că și la București e la fel.