Intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2024 a noului program de transport călători din Prahova s-a transformat într-un coșmar pentru zeci de mii de navetiști.
Numeroși cititori ne-au semnalat că pe multe trasee nu se efectuează cursele, iar pe altele nu se respectă programul anunțat de Consiliul Județean Prahova.
În plus, șoferii refuză să elibereze abonamente, iar navetiștii sunt obligați să-și cumpere bilete, ceea ce înseamnă un cost mult mai mare.
”Un bilet de la Slon la Ploiești costă dus întors 44 de lei, cu un singur traseu. Dacă nu prinzi mașina și trebuie să ajungi acasă sau la serviciu din două curse te costă 60 de lei. Cu abonamentul ieșeam mai ieftin, dar șoferii spun că nu se eliberează încă” este mesajul unui cititor.
Un alt prahovean care face naveta pe ruta Ploiești-Pietroșani (comuna Puchenii Mari) este nemulțumit de noul orar de transport.
”Eu ies de la muncă la ora 19:00, iar ca să ajung acasă trebuie să aștept la Gara de Sud din Ploiești până la ora 23,30 pentru că nu o prind pe cea de 18,30 iar în intervalul acesta nu mai circulă nimic. Luni vor începe elevii școala, vă dați seama ce se întâmplă cu cei care învață după-amiază? Cum să-i ții cu orele în stradă ca să poată ajunge acasă?” este mesajul său.
Alte mesaje transmise de cititori:
MihaEla Răduțoiu: Pe traseul Ploiesti-Azuga șoferii nu au respectat programul.Au făcut cursa dar au intrat pe Breaza,in condițiile in care la Nistorești sintem multe navedtiste. Este posibil așa ceva? Facem naveta asta de ceva ani,dar niciodată nu a fost acest haos. Își bat joc de noi.
Sidonia-larisa Sima: Lipsa autobuze Urlați-Ploiești. Ce vor face elevii?
Alexandra Nicolae: Zona Aricestii Rahtivani nu circula nimic…nu a venit niciun mijloc de transport în comun
Adriana Urloiu: Masina de Pleașa-Ploiești. Au scos foarte multe mașini.De exemplu dimineața nu am cu ce ajunge la servici, mașina de 5 au scos-o,și seara după ora 20: 30 cu ce se ajunge acasă? Mai vor și abonamente sa facem…
Stefana Iancu: Pe traseul Parepa-Ploiești este un dezastru total , nu avem curse ptr schimbul 2
Constantin Toma: Azi dimineață biletul pe traseul Plopu-Ploiești 3 RON iar la cursa de 14 .30 biletul 3,50 RON, mâine cât va fi biletul?
Ioana Boroianu: Foarte greu ploiesti campina. Ieri am stat 3 ore nu a venit nici o maşină, si astazi am stat de la 8.10-9:25.
Felicia Olteanu: Ruta Câmpina -Ploiesti.Bătaie de joc!Nu se cunoaște programul.Nu sunt locuri suficiente.Suntem nevoiți să ascultăm injuriile șoferilor la adresa călătorilor, de multe ori pasagerii se mulțumesc să meargă în picioare. Astazi am sunat la Consiliul Județean, la serviciul Transporturi să întreb cine a făcut studiul de trafic după care s-a făcut licitatia pentru concesionarea serviciului.Mi-i s-a răspuns că nu știu numele firmei și să fac eu demersuri să aflu deoarece observă că sunt o ,,fată destupată” – În acest fel știu să comunice funcționarii publici din Consiliul Județean Prahova…vai de noi.
Reamintim că vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Cristian Apostol, a declarat pentru Observatorul Prahovean că toți transportatorii care au semnat contracte trebuie să-și respecte obligațiile, în caz contrar urmând să-și piardă licența.

Demisii și curățenie generală atât în CJ Prahova cât și la firmele de transport atât la șefi cât și șoferi.Pentru că ei trăiesc datorita oamenilor care folosesc jegurile lor de mașini.Dar când ești angajat pe pile și ai tupeu.
.Pe Campina-Margineni duminică nu se circulă unii trebuie sa ajungem acasă!Rușine celor de la județ.