Traseul 39b nu va mai circula prin incinta Parcului Municipal Ploiești Vest. Anunțul a fost făcut de TCE Ploiești.
S.C. Transport Călători Express S.A. Ploiești a anunțat, joi, că nu va mai fi asigurat traseul 39b. Măsura se va aplica începând cu data de 08.01.2024.
- Publicitate -
„Stația din incinta Parcului Municipal Vest a fost introdusă pe perioada Sărbătorilor de Iarnă, după înființarea Orășelului Copiilor.
După trecerea Sărbătorilor de Iarnă, începând cu data de 8 ianuarie, se elimină stația din incinta Parcului Municipal Vest. Așa s-a procedat de regulă în fiecare an.
- Publicitate -
Cei mai mulți au alte mijloace de transport, iar pentru ceilalți există o stație aflată în proximitatea Parcului Municipal Vest”, a precizat Nicolae Alexandri, directorul TCE Ploiești.
