Cu două zile înainte de Crăciun, zona de la Halele Centrale, din imediata apropiere a pieței, a fost luată cu asalt de comercianții de brazi, vâsc și coronițe. Pe tarabe, în coșuri, pe cutii sau direct pe asfalt, marfa stă expusă ca la expoziție.
Pe ultima sută de metri, comercianții de brazi, vâsc și coronițe încearcă să dea lovitura cu „marfa” de sezon în zona de lângă piața centrală din Ploiești.
În număr mult mai mare față de alți ani, cei care vor să facă profit de pe urma brazilor, vâscului și coronițelor și-au instalat tarabe inclusiv pe unul dintre trotuarele de lângă Halele Centrale.
Intrarea de lângă zona de flori de la piața centrală este, la rândul ei, acaparată tot de comercianții de vâsc, crenguțe de brad și de coronițe. Mai mulți comercianți testează inclusiv cum merge piața cu sorcove la 10 lei/ bucată.
Prețurile nu sunt pe placul tuturor, cei mai mulți susținând, la unison, că „era mai ieftin anul trecut”.
Vâscul costă 10 lei, o coroniță între 10 – 20 de lei, iar o creagă de brad se vinde cu 5 – 15 lei.
Dar cum există marfă multă, în cele două zile până la Crăciun, comercianții fie trebuie să lase la preț, fie să adopte o altă politică de marketing. În caz contrar se vor uita mult și bine după potențialii clienți.
Nici în zona de parcare de la piața centrală, unde în acest an sunt expuși brazii, nu este aglomerație.
La capitolul preț, pomii de Crăciun costă, în funcție de înălțime, între 100 și 250 de lei, însă clienții nu se lasă prea repede convinși, probabil așteptănd ca prețurile să scadă.

Mă uitam si la piață la Vest a blocat intrarea definitiv in piață cu tot felul de coronițe si crengi de toate felurile, politia locală sau cineva nu se sesizează ca nu mai avem loc sa circulam de ei? Mai sunt și cum sunt de te abordează in toate stilurile.