Montarea de repartitoare nu va mai fi obligatorie până la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa prevede un proiect legislativ adoptat de Senat. Persoanele cu venituri reduse ar urma să primească fonduri pentru montarea de repartitoare. Propunerea legislativă trebuie aprobată și de Camera Deputaților.
Propunerea legislativă aprobată de Senat vizează prelungirea termenului până pe 31 decembrie 2024 pentru montarea repartitoarelor de căldură.
Totodată, potrivit propunerii legislative, persoanele cu venituri mici ar urma să beneficieze, dacă proiectul legislativ va fi aprobat și de Camera Deputaților, de fonduri pentru montarea de repartitoare de căldură.
Sprijinul ar urma să fie acordat pentru categoriile de persoane care beneficiază de compensarea prețului la energie, prin utilizarea cardurilor de energie. Valabilitatea acestor carduri urmează să fie prelungită până la data de 31 martie 2024.
Proiectul legislativ a fost inițiat, în data de 20 noiembrie, de ministrul liberal al Energiei, Sebastian Burduja, alături de senatorii PNL Roberta Anastase, Toma Petcu, Mihail Veștea și de alți parlamentari.
