”Cumplit meșteșug de tâmpenie” spunea Ion Creangă, referindu-se la probleme sistemului de educație din vremurile lui. Ar fi spus și astăzi, dacă ar fi văzut ce probleme de administrație și circulație sunt în Ploiești.
Avocatul George Botez, totodată și consilier al acestui minunat oraș numit Ploiești, a sesizat anomalia de pe strada 1848:
”Ploiesti, str 1848. Parcarea SGU, cu plată, pe o stradă unde este semnul „Oprirea interzisă”.
Iar pe stâlp, pentru a marca apropierea de civilizația thailandeză, câteva colace de cablu pentru cine are nevoie. Ploiesti 2023! Bravo!”
Nimic anormal pentru Ploiești, date fiind situațiile întâlnite pe arterele publice. Astăzi, tocmai v-am prezentat o altă ”minunăție administrativă”… ”Groapa vopsită pe o trecere de pietoni”.
Revenind la cele semnalate de consilierul George Botez, explicația este una simplă… nimănui nu i-a păsat să verifice și indicatoarele rutiere atunci când a decis că staționarea este totuși permisă, dacă plătești parcarea. Chiar și marcajul rutier delimitează locurile de parcare.
Se numește indolență administrativă și se remediază prin ștampilare, în cazul în care vor exista alternative.


Da.Să fie introduse uniformele școlare.