Pentru că este o situație întâlnită pe mai multe trotuare din Ploiești, ”grație” toaletării cu succes a vegetației de pe domeniul public, vom da astăzi doar un exemplu, cel de pe strada Lupeni.
Ai peste 1,70 m înălțime și nu poți ochelari, atunci apleacă ”scăfârlia”, ca să nu ai surprize când mergi pe stradă!
Am ieșit astăzi cu niște treburi prin oraș, fiind nevoit să mă deplasez pe un trotuar al străzii Lupeni, dinspre zona Democrației. Nu țineam neapărat să merg cocoșat, dar m-am gândit că nu ar fi o idee tocmai rea, ca să nu experimentez altfel senzația primirii unor rămurele în ochi. Și nici frunze-n păr nu țineam să adun, mai ales că nu excelez la podoaba capilară, așa că nu aveam cum să le păstrez.
Puteam să spun mai simplu că, de la 1,8 m, înălțime ai probleme serioase în a te deplasa pe unele trotuare, dacă nu vrei să te simți în pom. Dacă ai sub 1,70, mergi liniștit, că e loc. Acum, întrebarea firească era dacă mai toaletează cineva arborii al căror coronament este atât de bogat, încât să încurce circulația pietonilor.
Știu că, teoretic, este în sarcina Primăriei Ploiești, prin SGU, așa că mă împac cu gândul că vine toamna și se rezolvă pe cale naturală, fără costuri suplimentare. Pe de altă parte, este una dintre puținele ocazii în care vă mărturisesc că regret că nu sunt pigmeu.
În rest, să auzim de bine și să mergem ”cu capul plecat”, pe care nici sabia nu-l taie, nici crăcile nu-l zgârie. Deși am detestat întotdeauna ”înțelepciunea” asta românească, măcar acum îi înțeleg sensul.
Apropos, dacă vi se întâmplă să nu vedeți la timp capcana aeriană și să ajungeți acasă zgâriați pe față, să ne scrieți cum ați explicat asta soției/soțului.