- Publicitate -

Comisie de negociere a contractului cu Apa Nova la Ploiești – PROIECT

Aleșii locali ploieșteni sunt convocați, săptămâna viitoare, la o nouă ședință a Consiliului Local Ploiești. Pe ordinea de zi figurează și constituirea unei comisii de negocire a contractului cu Apa Nova.

Contractul de concesiune privind gestiunea serviciului public de alimentare cu apă și a serviciului de canalizare din Ploiești urmează să fie negociat. Cel puțin așa prevede un proiect de hotărâre de Consiliu Local ca figurează pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Ploiești de la gfinele lunii august.

- Publicitate -

Conform proiectului de hotărâre, la Ploiești se propune constituirea unei comisii de negociere care va viza propunerea de investiții în sistemul public de alimentare cu apă și canalizare, dar și modificarea contractului de concesiune.

Citește și: Ploieștenii nu au apă caldă nici vineri. Când va fi reluată furnizarea

Dacă proiectul de hotărâre va fi aprobat, rezultatele negocierilor vor fi comunicate spre aprobarea Consiliului Local Ploiești în termen de 60 de zile de la data adoptării hotărârii.

- Publicitate -

Comisia de negociere ar urma să fie formată din cinci consilieri locali și va fi completată cu reprezentanți ai Executivului din cadrul Direcției Economice, Direcției Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte, Direcției Tehnice și RASP.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -