Primăria Ploiești a demarat, la mijlocul lunii februarie, lucrări de reparații pe strada Mihai Bravu, pe tronsonul cuprins între strada Apelor și Uztel SA. Spre surprinderea celor care tranzitează zona, lucrările au vizat doar prima bandă de pe fiecare sens al drumului, nu și gropile apărute pe mijlocul drumului, printre liniile de tramvai.
În urmă cu patru luni, Primăria Ploiești anunța demararea lucrărilor de reparații a străzii Mihai Bravu din Ploiești și anunța că acestea vor consta „în operațiunea de frezare mixtură asfaltică, pe zonele degradate ale carosabilului”.
Citește și: Atât merită ploieștenii? Cum arată șoseaua Mihai Bravu, după ce a fost ”reparată” (VIDEO)
Cei care tranzitează zona au fost surprinși când au constatat că practic lucrările de reparații au fost efectuate doar pe prima bandă a fiecărui sens de mers, lăsându-se fix mijlocul drumului, porțiunea cu liniile de tramvai, plină de cratere.
Un cititor al Observatorulph.ro ne-a trimis la redacție mai multe imagini cu gropile de pe strada Mihai Bravu.
„După reparații, pe mijlocul străzii au rămas gropile și a crescut iarba. Trotuarele au rămas nereabilitate de ani de zile. Au fost făcute reparații doar pe anumite tronsoane”, susține ploieșteanul care așteaptă o explicație din partea Primăriei Ploiești cu privire la decizia de a fi asfaltată doar prima bandă a fiecărui sens de mers.



