- Publicitate -

Nu va mai fi nevoie de autorizație de construcție pentru garaje, terase acoperite și închideri de balcoane [PROIECT]

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul României a aprobat proiectul de Lege privind Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, care va introduce noi reguli în construcții.

După ce va fi adoptat de parlament, act normativ va permite emiterea de autorizații de construcție mult mai repede și cu mai puțină birocrație.

- Publicitate -

”Astfel, termenul de emitere, care, astăzi, în practică, poate ajunge și la un an, va fi redus la 65 zile” a declarat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Ministrul susține că acesta este cel mai important act normativ în construcții din ultimii 20 de ani, care eficientizează și simplifică procesele de avizare, autorizare și monitorizare în domeniile urbanismului, amenajării teritoriului și construcțiilor.

Construcții mai simple în mediul rural și urban

În mediul rural, se vor putea construi, doar cu notificarea primăriei, locuințe unifamiliale pentru folosința proprie, cu parter, fără subsol, de 150 mp, pe bază de proiecte proprii, întocmite de specialiști sau proiecte tip puse la dispoziție de autoritățile locale.

- Publicitate -

De asemenea, cu notificarea primăriei și fără autorizație de construcție, se vor putea închide balcoanele în blocuri, se vor putea construi garaje, terase acoperite, pergole sau bucătării de vară.

Reguli mai aspre pentru construcțiile fără autorizație

Pentru descurajarea lucrărilor fără autorizație de construire, se va introduce o autorizație de regularizare, care impune conformarea construcției la toate normele aplicabile și avizarea corespunzătoare a documentației. În plus, procedura de regularizare este supusă unei taxări mai mari de zece ori decât cea existentă, ceea ce conduce la un beneficiu important pentru bugetul local.

Pentru asigurarea unei calități controlabile a pieței de construcții, firmele de construcții vor fi certificate, iar cele care nu dovedesc că satisfac cerințele tehnice și administrative necesare nu pot participa la licitațiile la care nu sunt certificate.

- Publicitate -

”De exemplu, o firmă care nu are specialiștii necesari pentru certificare de lucrări în domeniul sanitar nu va putea participa la licitații pentru reabilitări sau construire de spitale” – a spus ministrul dezvoltării.

Actul normativ propune și introducerea taxei de echipare edilitară pentru dezvoltările mari (cu peste 500 de unități locative), care se va plăti către bugetul local, cu destinația clar definită pentru infrastructură edilitară, rutieră, sanitară, educațională.

”Astfel, nu vom mai avea cartiere întregi construite haotic, fără asigurarea infrastructurii edilitare și rutiere sau fără cabinete medicale, creșe, grădinițe și școli – funcțiuni esențiale pentru o locuire sănătoasă și echilibrată, iar părinții nu vor mai fi nevoiți să străbată zeci de kilometri pentru a-și duce copiii la o unitate de învățământ”, a subliniat Cseke Attila.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Invazie de pelicani și cormorani la Fulga. Dezastru piscicol și zeci de mii de euro pagube

Piscicultura românească se confruntă cu o presiune fără precedent,...

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”

Activitățile specifice sistemului antigrindină, constând în intervenții active în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -