spot_img
- Publicitate -

Scăpăm de cablurile suspendate prin copaci la Ploiești? Răspunsul Primăriei

Data:

Primăria Ploiești susține că a demarat operațiunea de îngropare a cablurilor de pe stâlpii electrici. Două contracte care vizează iluminatul public vor include și o rezolvare cu privire la problema cablurilor din Ploiești.

- Publicitate -

De la un capăt la altul, Ploieștiul este împânzit de cabluri, chiar dacă de ani de zile se vorbește de obligativitatea va acestea să fie în subteran.

Citește și: Ploiești, orașul împânzit de cabluri. Rețele suspendate în copaci sau agățate pe stâlpi – FOTO

Observatorulph.ro a solicitat un punct de vedere Primăriei Ploiești cu privire la această situație, având în vedere și desele sesizări din partea cetățenilor cu privire la cablurile rupte suspendate prin copaci sau agățate pe stâlpi.

Răspunsul Primăriei Ploiești cu privire la cablurile

Potrivit Primăriei Ploiești, în data de 08.11.2022, Municipiul Ploiești a emis ordinele de începere către constructorul SC Luxten Lighting Company SA, pentru executarea lucrărilor la proiectele de investiții Eficientizare consumuri energetice în municipiul Ploiești – sistem de iluminat public traseu 101 – Bulevardul Republicii, strada Gheorghe Doja, strada George Coșbuc, strada Ștefan Greceanu, strada Nicolae Bălceascu, strada Ștefan Cel Mare, strada Democrației, Gara de Sud, Cod SMIS 124852 și Eficientizare consumuri energetice în municipiul Ploiești sistem de iluminat public traseu tramvai 102, strada Găgeni – Șoseaua Nordului, Șoseaua Vestului, strada Libertății (Gara de Vest), Cod SMIS 122.010”.

- Publicitate -

„În paralel cu lucrările la cele două proiecte amintite, s-a început și execuția suportului tehnic pentru îngroparea celorlalte rețele de comunicații la care faceți referire în articolul precizat”, a anunțat Primăria Ploiești.

Cum ți se pare subiectul?

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...

Se întâmplă și lucruri bune la spitalul județean Ploiești

În ciuda investițiilor masive din ultimii ani în modernizarea...

„Medicii de la SJU i-au prelungit viața bunicii mele”

Observatorul Prahovean continuă seria publicării mesajelor de mulțumire către...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...

Unica seră verticală de microplante din S-E Europei este la Ploiești

Ultragreens este, în momentul de față liderul de piață...
- Publicitate -

Exclusiv

Școală europeană la Târgoviște. Ploieștiul a ratat fondurile

Observatorul Prahovean publică astăzi ultimul episod din seria dedicată...

Orașele din Prahova care au atras cei mai mulți bani europeni

Peste 140 de milioane de euro, acesta este gradul...

Cum îți recuperezi banii dacă ți-ai rupt mașina în gropi

După fiecare iarnă și nu doar atunci, drumurile devin...

Comorile Ploieștiului: Povestea marii Biserici Luterane

Pe strada Democrației din Ploiești există o comoară a...

Super-dronă dezvoltată de echipa de robotică BraveBots Ploiești

Echipa de robotică BraveBots, formată din elevi ai Colegiului...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Școală europeană la Târgoviște. Ploieștiul a ratat fondurile

Observatorul Prahovean publică astăzi ultimul episod din seria dedicată...

Statuia lui Mihai Viteazul din Ploiești a fost renovată

Lucrările de renovare a soclului și scărilor de la...

Scandal în AUR. Becali și Târziu, atac la Simion

E scandal în AUR cu o lună și jumătate...

Întârzieri ale trenurilor între București și Ploiești

În perioada 17-19 martie circulația feroviară va fi închisă...

O firmă din Prahova a păcălit statul cu 10 milioane de euro

O firmă din Prahova, specializată în colectarea și comercializarea...
- Publicitate -

Emisiuni

Cauți un job mai bun? Cum te pot ajuta AJOFM și UPG Ploiești

La finele acestei săptămâni, la Palatul Culturii se va...

Povestea BraveBots. Îndrumă copiii și tinerii către robotică

Elevii de la Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești organizează...

Gropile de pe DN 1, în Prahova, plombate în bătaie de joc

Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au dezbătut...
- Publicitate -

Vox Publica

Polițeanu rezolvă parcările în Ploiești cu… avertismente

Este ceva vreme de când, periodic, Poliția Locală împarte,...

Răzbunarea lui Călin Georgescu

După ce România a avut parte de tot soiul...

„Eu te-am făcut, eu te omor”. Alt copil ucis de mamă, în Prahova

Este greu să-ți imaginezi o crimă mai atroce sau...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Statuia lui Mihai Viteazul din Ploiești a fost renovată

Lucrările de renovare a soclului și scărilor de la...

Demisie la CJ Prahova. Cine ar putea ajunge consilier județean

Consilierul județean Adrian Ionuț Bucur (PSD) și-a dat demisia...

Șoferii din Ploiești, somați de Poliția Locală pentru parcare

Șoferii care își parchează în Ploiești mașinile în zone...

Anunț pentru navetiști. Modificări pe o rută din Prahova

Programul de transport județean prin curse regulate a fost...
- Publicitate -

Un nou pasaj suprateran, construit în Prahova, pe DN1 B

Un nou pasaj suprateran va fi construit în Prahova,...

Un nou consilier județean, validat în Prahova

Un nou consilier județean a fost validat în funcția...

Lista zonelor din Ploiești pentru afișe electorale la alegeri

La Ploiești au fost stabilite locurile speciale unde pot...

Anchetă la o primărie din Prahova după organizarea unui concurs

Ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Prahova au demarat o anchetă...