Un ploieștean reclamă faptul că gunoiul este aruncat ostentativ pe strada Nucetului, iar de vină ar fi cei care locuiesc pe strada Viișoarei. „Nu văd nicio speranță de redresare”, spune cetățeanul, care susține că îi este rușine să mai spună cuiva că este ploieștean.
La Ploiești există un regulament privind colectarea deșeurilor menajere. Există chiar și sancțiuni pentru cei care aruncă gunoaie pe stradă. Un ploieștean reclamă, însă, că nu mai vede nicio „speranță de redresare, de schimbare privind starea în care ne aflăm”. Pe strada Nucetului, de ani de zile, sunt aruncate deșeuri menajere direct pe stradă, spre disperarea celor care locuiesc în zonă.
„Degeaba facem sesizări sau postări pe Facebook”, susține ploieșteanul care ne-a trimis la redacție mai multe imagini surprinse luni cu gunoiul aruncat pe strada Nucetului, pe trotuar și chiar pe spațiul verde. Ploieșteanul reclamă că de vină ar fi mai mulți cetățeni certați cu bunul simț care locuiesc pe strada Viișoarei.
„Astfel de imagini reprezintă starea în care ne aflăm de ani de zile pe strada Nucetului. Îmi este scârbă să mai vin acasă, îmi este rușine să mai spun cuiva că sunt ploieștean”, concluzionează cetățeanul.
Citește și: Posturi vacante la spitale, primării și școli din Prahova. Spitalul de Pediatrie Ploiești angajează medici
Conform unei hotărâri de Consiliu Local, la Ploiești, polițiștii locali pot sancționa contravențional pe cei care abandonează sau depozitează deşeurilor menajere şi stradale pe spațiile verzi, pe străzi, în locurile publice sau în alte locuri decât cele special amenajate.
În astfel de cazuri, cei prinși că abandonează gunoiul riscă sancțiuni cuprinse între 100 – 1000 de lei. Până la sancțiuni, însă, este drum mare și, din păcate, bunul simț lipsește în multe cazuri.