- Publicitate -

Monitorizare video pentru cele mai importante artere de circulație din Ploiești. Finanțare europeană, prin PNRR, de aproximativ 6,3 milioane de lei

Primăria Ploiești a anunțat, marți, atragerea de finanțare europeană nerambursabilă, din fonduri PNRR, pentru realizarea unui management inteligent al intersecțiilor din oraș. Valoarea contractului este de peste 6,3 milioane de lei.

Primăria Ploiești a anunțat, marți, că a fost semnat contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, pentru proiectul privind realizarea managementului inteligent al intersecțiilor din oraș.

- Publicitate -

Citește și: Intersecțiile aglomerate din Ploiești. Mașinile parcate la întâmplare, una dintre cauze – FOTO

Obiectivele principale ale acestui amplu proiect vizează: îmbunătățirea condițiilor de mobilitate urbană, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de transporturi, precum și sporirea siguranței rutiere, în zonele cu trafic rutier intens. Astfel, se vor implementa, în orașul nostru, soluții digitale și inovatoare în managementul intersecțiilor, respectiv se va realiza asigurarea unei supravegheri video inteligente a arterelor principale de circulație și gestionarea eficientă a timpilor din traficul auto”, a precizat Primăria Ploiești.

Valoarea totală a proiectului este de 6.297.363,98 lei, iar perioada de implementare a acestuia este de 40 de luni, de la data semnării contractului de finanțare.

- Publicitate -

Citește și: Lista localităților din Prahova care au semnat noi contracte finanțate cu fonduri europene prin PNRR

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

  1. Contractele astea cu intersectii inteligente in oras cred ca se repeta din 4 in 4 ani. Are cineva o explicatie sau e un fel de abonament pe bani publici pentru vreo firma de partid ?

Comentariile sunt închise.

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cum s-a transformat pârâul Dâmbu în ”Delta” din Ploiești 

Ploile căzute în ultimele săptămâni au schimbat radical peisajul...

De ce sunt atât de mulți pescăruși în Ploiești. Sunt un pericol? Explicațiile unui biolog

Pescărușii au devenit, în ultimii ani, o prezență obișnuită...

La o lună după lucrările Hidro Prahova, problema apei murdare din Șirna pare rezolvată

La robinetele localnicilor din comuna prahoveană Șirna curge în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -