- Publicitate -

Amenzi de până la 12.000 de lei sau muncă în folosul comunității pentru vecinii gălăgioși

Persoanele care își deranjează vecinii cu muzica dată prea tare, petreceri zgomotoase, larmă sau lucrări efectuate în timpul orelor de liniște riscă sancțiuni mult mai severe. Amenda maximă în caz dde recidivă poate ajunge la 12.000 de lei sau la 150 de ore în folosul comunității.

- Publicitate -

Cei care obișnuiesc să-și deranjeze vecinii cu muzică prea tare sau cu zgomotele bormașinii în timpul orelor de liniște riscă amenzi de două ori mai mari față de până acum. În cazul în care fapta se repetă într-un interval de 72 de ore amenda maximă ajunge la 12.000 de lei sau până la 150 de ore de muncă în folosul comunității.

Noua lege promulgată de președintele României dublează amenzile pentru tulburarea liniștii publice și introduce posibilitatea prestării de muncă în folosul comunității pentru contravenienii recidiviști. Noile prevederi se aplică atât în mediul urban, cât și în mediul rural.

- Publicitate -

Cât sunt noile amenzi pentru tulburarea liniștii publice

Pentru tulburarea liniștii locatarilor, amenzile sunt cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei, de două ori mai mari decât cele aplicate anterior.

Sancțiunile se aplică persoanelor care produc zgomote, larmă sau folosesc aparate și instrumente muzicale la intensitate ridicată în locuințe, localuri ori în imediata apropiere a acestora.

Amenzi de până la 12.000 de lei pentru petrecerile zgomotoase

Cele mai mari sancțiuni sunt prevăzute pentru organizarea de petreceri private în corturi, foișoare sau alte spații neacoperite aflate în apropierea locuințelor.

- Publicitate -

În aceste situații, amenzile sunt cuprinse între 4.000 și 6.000 de lei. Dacă fapta este repetată în termen de 72 de ore, sancțiunea poate ajunge la 12.000 de lei.

Muncă în folosul comunității pentru cei care repetă fapta

Noua lege introduce și sancțiuni alternative pentru persoanele care repetă faptele într-un interval de 72 de ore.

În funcție de gravitatea contravenției, acestea pot fi obligate să presteze între 50 și 150 de ore de muncă în folosul comunității.

- Publicitate -

Pentru organizarea repetată de petreceri zgomotoase, sancțiunea poate ajunge la 100-150 de ore de activități în folosul comunității sau la o amendă cuprinsă între 6.000 și 12.000 de lei.

Care sunt intervalele considerate ore de liniște

Potrivit legislației, liniștea locatarilor trebuie respectată în două intervale orare:

  • între orele 22:00 și 08:00;
  • între orele 13:00 și 14:00.

În aceste perioade, producerea de zgomote, folosirea aparaturii muzicale la volum ridicat sau organizarea unor activități care deranjează vecinii pot atrage sancțiuni contravenționale.

- Publicitate -

Autoritățile precizează că sancțiunile nu vizează doar orașele. Petrecerile zgomotoase organizate în sate și comune vor putea fi sancționate în aceleași condiții ca în mediul urban.

Prin înăsprirea legislației, autoritățile urmăresc reducerea numărului de reclamații privind tulburarea liniștii publice și creșterea gradului de respectare a dreptului la odihnă al locatarilor.

amenzi
Foto sursă: Inspectoratul Județean de Jandarmi Dâmbovița

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cum s-a transformat pârâul Dâmbu în ”Delta” din Ploiești 

Ploile căzute în ultimele săptămâni au schimbat radical peisajul...

De ce sunt atât de mulți pescăruși în Ploiești. Sunt un pericol? Explicațiile unui biolog

Pescărușii au devenit, în ultimii ani, o prezență obișnuită...

La o lună după lucrările Hidro Prahova, problema apei murdare din Șirna pare rezolvată

La robinetele localnicilor din comuna prahoveană Șirna curge în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -