Prefectura Prahova a anunțat, marți, că întreaga activitate a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor care funcționa pe strada Vasile Lupu din Municipiul Ploiești se va desfășura, începând de luni, 16 ianuarie 2023, în locația nouă din incinta complexului Prahova Value Centre din Municipiul Ploieşti, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr.1.
Acțiunea de mutare a tuturor bunurilor și echipamentelor aferente, potrivit Prefecturii Prahova, va începe de miercuri, 11 ianuarie și se va desfășura pe perioada întregului sfârșit de săptămână, urmând ca de luni, noua locație să fie deschisă publicului.
Citește și: Cum arată noul sediul al Serviciului Permise și Înmatriculări Prahova de la Value Center. De luni, examenul auto va fi susținut aici [FOTO]
„Așadar, pentru relocarea întregului serviciu, incluzând aici activităţile ce privesc soluţionarea cererilor pentru preschimbarea permiselor de conducere, înmatricularea vehiculelor, radierea vehiculelor, eliberarea autorizaţiilor provizorii de circulaţie, în perioada 11 ianuarie – 13 ianuarie 2022, activitatea cu publicul urmează a fi suspendată. Această suspendare a activității nu va crea dificultăți, având în vedere că în perioada amintită nu au fost înregistrate programări online”, a anunțat Prefectura Prahova.
Totodată, potrivit Prefecturii Prahova, ținând cont de faptul că mutarea propriu-zisă va fi efectuată cu forțe proprii, în perioada mai sus-menționată, va fi suspendată inclusiv activitatea de examinare ( atât proba practică, cât și cea teoretică). Această suspendare a activității nu va crea dificultăți, având în vedere că pentru acea perioadă nu au fost înregistrate programări online.
Prefectura Prahova reamintește că pentru ca acest proces să fie realizat rapid şi eficient, astfel încât să nu perturbe desfăşurarea activităţilor specifice, relocarea a fost efectuată etapizat, probele (practică și teoretică) pentru obținerea permisului de conducere desfășurându-se încă din data de 12 decembrie 2022, în noua locație din cadrul complexului comercial.
