Consilierii locali au fost convocați, luni seară, într-o ședință extraordinară având ca scop alocarea unei noi sume de bani pentru Termo Ploiești.
În urma ședinței au fost votate două proiecte care vizează, pe de o parte o rectificare de buget, iar pe de altă parte acordarea unui nou împrumut pentru Termo Ploiești.
Este vorba de suma de 2,5 milioane de lei, care va fi acordată operatorului de termoficare pentru cumpărarea de gaze necesare producerii de apă caldă și căldură în zilele următoare.
Reamintim că Termo Ploiești a fost înființată de Consiliul Local Ploiești pentru a rezolva criza apei calde, după ce locatarii de la blocurile racordate la sistemul de termoficare au rămas mai bine de trei luni fără apă caldă.
Furnizarea agentului termic în Ploiești a început, treptat, cu data de 24 octombrie. Facturarea pentru căldură, în schimb, a fost realizată de abia în decembrie. De altfel, primele costuri ale agentului termic au apărut în această săptămână la avizierul mai multor blocuri din municipiu.
Chiar dacă facturile la căldură includ și consumul pentru cele câteva zile din octombrie, dar și pentru luna noiembrie, costurile strict pentru agentul termic sunt relativ asemănătoare cu cele de anul trecut, iar în unele cazuri sunt chiar mai mici.
„Au fost efectuate primele calcule și chiar au apărut costurile pentru căldură, iar comparativ cu anul trecut în unele cazuri facturile sunt mai mici. Avem două situații, respectiv blocurile unde sunt montate repartitoare și blocurile fără repartitoare.
La un apartament cu două camere, fără repartitoare, factura la căldură este de aproximativ 100 de lei, iar la un apartament cu trei camere de aproximativ 120 de lei, în condițiile în care prețul la agent termic este subvenționat și a rămas la același nivel ca anul trecut, respectiv 186,98 fără TVA.
În cazul blocurilor unde au fost montate repartitoare factura la căldură este mai mică, respectiv 50 – 70 de lei/ apartament cu două camere, dar calculul are la bază consumul aferent din fiecare apartament, facturile mai mici fiind probabil ca urmare și a faptului că unii locatari au preferat să facă economie și au mai oprit repartitoarele”, a precizat Aurel Răileanu, administrator de bloc.