- Publicitate -

Orășelul Copiilor din Ploiești – 2022 va fi organizat la Hipodrom. Reacția cititorilor: ”E departe de centru!” vs ”Un loc frumos, cu locuri de parcare”

Vinerea trecută, Observatorul Prahovean a publicat informația privind intenția Primăriei Ploiești de a organiza Orășelul Copiilor 2022 la Hipodrom. Reacțiile cititorilor nu au întârziat să apară.

Autoritățile locale din Ploiești au analizat mai multe variante pentru organizarea, în această iarnă, a Orășelului Copiilor. Ultima propunere este ca Orășelul Copiilor să fie organizat, pentru prima dată, la Hipodromul Ploiești.

- Publicitate -

Informația a fost publicată, în premieră, de Observatorul Prahovean aici: Orășelul Copiilor din Ploiești va fi organizat anul acesta, în premieră, la Hipodrom

Reacțiile cititorilor

Aproape 300 de cititori au reacționat și au postat mesaje pro și contra acestei inițiative. Unii au considerat că locația se pretează la organizarea unui astfel de eveniment datorită spațiului și locurilor de parcare, alții consideră că hipodromul se află la marginea orașului, într-o zonă mai greu accesibilă și propun zona centrală.

- Publicitate -

Iată câteva dintre comentariile postate de cititorii noștri pe pagina de Facebook a ziarului Observatorul Prahovean:

Violeta Nan: De ce nu l au lăsat în centru, unde se făcea mereu, l au tot plimbat din parc în parc în fiecare an

Aurelia Nicolae: În toate orașele din țară târgurile de Crăciun sau orășelul copiilor se fac în centrul oraselor, numai la noi nu se poate că deranjează populația care locuiește în centru parcă în alte orașe centrul nu ar fi locuit. Și cei care se vaită ca nu sunt locuri de parcare ce nu ar putea să circule și cu autobuzul când vor să vină în orășelul copiilor?

- Publicitate -

Ene Carmen: Nu-i rea ideea. Organizatorilor nu le rămâne decât să-l facă atractiv. Copiii se vor distra mai bine decât adulții. Centrul orașului va rămâne ‘aerisit’, fără să te calci în picioare…

Anca Toader: In curând ajungem la București

Irina Fieraru: Lăsați-l în centrul orașului este cel mai frumos!

- Publicitate -

Daniel Dinu:  Dacă nu face în centru, degeaba

Loredana Maya Pisau: Parca nu are farmec în alte părți…când era în centru era mai frumos..era altceva. Adevărat ca se aglomera f rau, locuri de parcare nu erau, și pe locuitorii din zona poate ca ii deranja gălăgia dar era cel mai frumos acolo

Georgiana Dobrotenco: Eu țin minte de când eram copil Orășelul se făcea în Centrul Ploieștiului, și cu băiatul cel mare când venem tot în centru era orășelul și ținea pana pe 6.7 ianuarie.. Anul asta am venit pe 3 sau 4 ianuarie cu cel mic la asa zisul orășel.. nu mai era nimic

- Publicitate -

Andreea Serban: Cine se duce până acolo?

Bogdana Dumitru: Perfect! Foarte frumos! Spațiu, locuri de parcare

NI MB: o sa fie pustiu, e foarte departe si seara cu copii mici tocmai acolo, pacat

- Publicitate -

Vilcu Elena: Sa.l facă la Palatul Culturii, la scari ,ca nu deranjează pe nimeni

Lupu Alina: Frumos. Un loc nou, un vibe nou. Asa nu ne mai plictisim

Bogatu Alexandru Bogatu Alexandru: Când era în centru sau in vest, aveau acces mai toți locuitorii orașului, acum, daca nu mă înșel ,doar linia 30 ajunge până colo…pentru mine nu este o problema, pot ajunge cu mașina personală, dar nu toți o pot face…Eu ,daca ajung la ieșirea spre București pentru orășel, sigur țin drumul până în Capitală pentru târgul de Crăciun, știu ce zona „civilizata” este pe acolo…la hipodrom, Mimiu Rudului,etc..

- Publicitate -

Bebe Enescu: În centru nu e loc pentru parcarea autoturismelor, lumea vine și pe jos sau cu autobuzele, primăria nu câștigă prea mult, la hipodrom e loc și pot pune tarife mai mari, mă gândesc.

Lili Urzica: În centru ajungeau toți copii .Asa numai cei cu mașina si timp părinților sa ii poate duce

Florica Bejan: Cel mai corect și mai aproape CENTRUL ORASULUI

- Publicitate -

Marian Stan: În centru nu e loc suficient nu sunt locuri de parcare mare aglomerație..dar se pare că unora le place !!!

Alexandru Vulpe: Perfect pentru copii mei!

Ionel Petre: Locul cel mai bun este în centrul orașului! Nici hipodrom nici parcul municipal! Vedeți alte orașe din țară! Nicăieri aruncat la marginea orașului!

Florentina Alexandru: În centru este cel mai bine ! De ce să te duci la „mama naibii” când ai cea mai bună variantă centrul orașului !

Constantin Dumitru: Ce mi-e parcul vest ce e la hiprodom e la periferia orașului frumos este în fața primăriei unde era pe vremuri

Viorica Caragica: Având în vedere că la orășelul copiilor pot veni și copiii din tranzit,este bine pentru toți .Vor fi locuri de parcare și sper că vor suplimenta și mijloacele de transport pe lângă cele existente astfel nu se va obstrucționa mijloacele de transport în oraș.

Marinescu Dan: Cel mai bun loc este în parcul Mihai Viteazul este loc destul plus căile de acces sunt în număr 10 plus linia de tramvai Ce este greu domnilor edili ai Ploieștiului să organizați în această zonă fel de fel de acțiuni târguri, zilele orașului plus multe altele ,este greu foarte greu să gândiți inclusiv cei de la camera de comerț. Mai ales că Mihai Viteazul ne reprezintă domnilor edili ,probabil că mai presus sunt restaurantele din acest parc cultura nu contează.Unde vor parca mașinile la hipodrom domnilor edili și există decât un singur traseu ca să poți ajunge acolo

Angela Delia Georgescu: Decât la vest, unde nu era nici un mijloc de transport în comun, mai bine la Hipodrom.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

  1. Bine ca nu-l faceti pe camp, 20 de km de oras! Ati avut grija sa organizati paranghelii stupide in buricul pietii pentru manelisti. In oraselul copiilor nu vin doar copii, ci si parinti si bunici care vor sa-si aminteasca de copilarie. Daca se organizeaza ca de obicei in parcul Toma Socolescu, ori in fata Palatului Culturii, se gasesc locuri de parcare si in jurul acestuia, inclusiv doua parcari etajate vis-a-vis.

Comentariile sunt închise.

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -