Elevii care învață în Ploiești nu vor mai fi obligați să stea la cozi pentru a obține abonamentul lunar gratuit pentru transportul public în comun. În urma Campaniei Observatorulph.ro, prin care se atrăgea atenția cu privire la faptul că elevii sunt obligați, lunar, să stea la cozi, un proiect de hotărâre prevede modificarea regulamentului de acordare a facilităților pentru transportul public gratuit al elevilor.
„Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat care domiciliază în Municipiul Ploiești sau frecventează o unitate de învățământ din Municipiul Ploiești, beneficiază de gratuitate la transportul, public local de călători pe tot parcursul anului calendaristic, în baza unei autorizații de călătorie gratuită, valabilă pentru întregul an școlar, care se decontează lunar, la valoarea integrală a unui abonament lunar pentru 120 de călătorii, inclusiv TVA”, se arată în proiectul de hotărâre care se află, vineri, pe ordinea de zi a Consiliului Local Ploiești.
Reamintim faptul că, Observatorulph.ro a inițiat o campanie prin care a atras atenția cu privire la faptul că, lunar, elevii care învață în Ploiești erau obligați să stea la cozi, la sediul TCE, pentru a intra în posesia abonamentului de transport gratuit pe raza municipiului.
Citește și: În fiecare lună, peste 10.000 de elevi și studenți din Ploiești sunt umiliți la cozi pentru dreptul de a călători gratuit cu TCE
Proiectul de hotărâre cu privire la modificarea regulamentului de acordare a abonamentelor pentru elevii care învață în Ploiești s-a aflat în dezbatere publică pe site-ul Primăriei, iar vineri, 29 iulie, se va afla în atenția aleșilor locali.