Primul autobuz electric, marca SOR model NS 12 full electric, a ajuns la Ploiești la începutul lunii iunie. Conducerea TCE a precizat că mijlocul de transport va intra pe traseu după ce va avea loc recepția finală și înmatricularea.
Primul autobuz electric din Ploiești face parte dintr-un lot de nouă astfel de mijloace de transport care vor fi livrate în baza unui proiect, derulat de Ministerul Dezvoltării, care are drept scop reducerea emisiilor de carbon.
Citește și: Primul autobuz electric a ajuns la Ploiești. Alte opt vor fi livrate până în august. Pe ce trasee vor circula-FOTO
Autobuzul electric este marca SOR model NS 12 full electric, are o capacitate de 35 de locuri pe scaune și este dotat cu aer condiționat, sistem de supraveghere video în interior și în exterior, dar și sistem de informare călători și sistem de contabilizare a numărului de călători din mijlocul de transport.
„Autobuzul electric va intra pe traseul 2 și 2 b după ce va avea loc recepția finală și înmatricularea. Noi sperăm că acest lucru va avea loc săptămâna viitoare”, a precizat Nicolae Alexandri, directorul TCE Ploiești.
Alte opt autobuze electrice sunt programate să ajungă la Ploiești până la finele lunii august și vor intra în circulație pe traseele 2 și 2B – Gara de Vest – Gara de Sud/Hipodrom.
Primăria Ploiești a precizat că firma care a câștigat licitația în valoare de 24.200.262,00 lei fără TVA este SOR Libchavy spol. s r.o (Cehia).
Reamintim faptul că în cadrul proiectului, Ploieștiul deține deja trei stații de încărcare rapidă și alte nouă stații de încărcare lentă, care au fost amplasate la depoul de trolee al TCE de la Podul Înalt.
