Consiliul Județean Prahova a anunțat, marți, semnarea contractului de finanțare europeană pentru introducerea rețelei de distribuție a gazelor naturale pe Valea Slănicului. Pe lista beneficiarilor figurează locuitorii din opt comune și un oraș din Prahova. Finalizarea lucrărilor ar urma să aibă loc în 29 de luni.
Consiliul Județean Prahova a anunțat, marți, că a fost semnat contractul de finanţare pentru introducerea unei rețele de gaze în nouă localități din județ, iar fondurile pentru investiție vor fi asigurate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Valoarea totală a contractului de finanțare este de 150.989.246,42 lei, iar perioada de implementare este de 29 de luni, timp în care trebuie să aibă loc atât achiziția, cât și execuția lucrărilor.
Dintre cele 13.468 gospodării identificate, în total, în oraşul Slănic și comunele Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Ștefești și Bertea, prin proiect sunt propuse spre racordare un număr total de 8159 de gospodării şi instituţii publice (8041 gospodării şi 118 instituţii publice).
Proiectul presupune realizarea unei infrastructuri inteligente de distribuţie a gazelor naturale (SMART ENERGY TRANSMISSION SYSTEM) în lungime de 297,880 km, constituită atât din conducte subterane cât și supraterane, dar şi asigurarea unui grad de racordare de 60,58%.
