- Publicitate -

Lista școlilor speciale din Prahova unde vor fi acordate burse elevilor

Aleșii județeni au aprobat, luni, cuantumul lunar al burselor pentru elevi din unitățile de învățământ preuniversitar special de stat din Prahova.

- Publicitate -

Bursele lunare acordate pentru elevii din unitățile de învățământ special vor fi, la fel ca anul trecut, stabilite pe trei categorii: burse de merit în cuantum de 200 de lei, burse de studiu cu o valoare de 150 de lei și burse de ajutor social în cuantum de 200 de lei.

În anul 2022, potrivit proiectului de hotărâre aprobat de aleșii județeni, în Prahova vor fi acordate 665 de burse pentru elevii din unitățile de învățământ special de stat.

Lista școlilor speciale unde vor fi acordate burse elevilor:

  1. a) 560 burse de ajutor social

– 120 burse de ajutor social – Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1, Municipiul Ploiești;

– 135 burse de ajutor social – Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 2, Municipiul Ploiești;

– 119 burse de ajutor social – Centrul Școlar de Educație Incluzivă Oraș Vălenii de Munte;

- Publicitate -

– 113 burse de ajutor social – Centrul Școlar de Educație Incluzivă Comuna Filipeștii de Târg;

– 73 burse de ajutor social – Centrul Școlar de Educație Incluzivă Oraș Breaza;

b) 86 burse de studiu:

- Publicitate -

– 13 burse de studiu – Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1, MunicipiuPloiești;

– 11 burse de studiu – Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr.2, Municipiul Ploiești;

– 16 burse de studiu – Centrul Școlar de Educație Incluzivă Oraș Vălenii de Munte;

- Publicitate -

– 7 burse de studiu – Centrul Școlar de Educație Incluzivă Comuna Filipeștii de Târg;

– 22 burse de studiu – Centrul Școlar de Educație Incluzivă Oraș Breaza;

– 17 burse de studiu – Școala Profesională Specială Oraș Plopeni;

- Publicitate -

c) 19 burse de merit

– 5 burse de merit – Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1, Municipiul Ploiești;

– 4 burse de merit – Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 2, Municipiul Ploiești;

- Publicitate -

– 5 burse de merit – Centrul Școlar de Educație Incluzivă Oraș Vălenii de Munte;

– 1bursă de merit – Centrul Școlar de Educație Incluzivă Comuna Filipeștii de Târg;

– 2 burse de merit – Centrul Școlar de Educație Incluzivă, Oraș Breaza;

– 2 burse de merit – Școala Profesională Specială Oraș Plopeni.

Provocarea observatorul prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Noi mărturii ale foștilor angajați ai firmei SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, acuzată că a „țepuit” salariații și clienții: „Managerul mă punea...

După publicarea articolului Foști salariați ai firmei de construcții SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, reclamă faptul că au fost țepuiți. Angajator: „nu...

Pregătiri intense pentru Campionatul Mondial Școlar pe echipe, ce se va desfășura în luna iulie, la Ploiești

O nouă etapă Șah în Școală și în Mall a fost sărbătorită la Ploiești Shopping City unde au participat nu mai puțin de 137...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Află cum poți sprijini campania de informare publică a colegului Mihai Nicolae

Colegul nostru, Mihai Nicolae, s-a aflat astăzi în a patra zi a campaniei sale de informare a cetățenilor despre starea critică în care se...

Noi mărturii ale foștilor angajați ai firmei SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, acuzată că a „țepuit” salariații și clienții: „Managerul mă punea...

După publicarea articolului Foști salariați ai firmei de construcții SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, reclamă faptul că au fost țepuiți. Angajator: „nu...

Electrica Furnizare își disperă clienții! Facturi întârziate și ”încărcate”

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au discutat la Observatorul Prahovean LIVE despre facturile emise cu întârziere de Electrica, dar și despre...

De ce merită să investești în decorarea locuinței cu piatră naturală. Care sunt avantajele

Într-o lume în care sustenabilitatea și durabilitatea devin criterii esențiale în alegerile noastre cotidiene, piatra naturală se distinge ca o opțiune preferată pentru amenajări...

Cum au fost sancționați poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să comită tragedia de la 2 Mai

În vara anului trecut, Vlad Pascu, un șofer drogat, a provocat un accident rutier în zona Stațiunii 2 Mai. În urma impactului, au murit...
Emisiuni
- Publicitate -

Se asfaltează Bulevardul Castanilor. Cum vor circula șoferii

Primăria Ploiești anunță că vineri, 29 martie, vor fi reluate lucrările de reparație la Bulevardul Independenței. În prima etapă se va turna stratul de asfalt...

Scandal monstru la o școală din Ploiești. Ce s-a întâmplat după ce s-au certat două eleve

Incident la Școala Candiano Popescu din Ploiești. În această dimineață, o femeie a sunat la 112 să anunțe că fiica sa fost agresată verbal...

Pensionarii cu pensii de până la 3500 de lei vor beneficia de gratuitate la transport în Ploiești

Pensionarii cu pensii de până la 3500 de lei vor beneficia, începând cu 1 aprilie 2024, de gratuitate la transportul în comun în Ploiești....

Tarifele RCA rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, prelungirea perioadei în care tarifele polițelor asigurărilor de răspundere civilă auto rămân plafonate. ”Măsura este necesară pentru a...

Domnule Volosevici, ce faci dacă te surprinde un cutremur la spitalul Schuller?

Zilnic, între orele 13 și 14, colegul și prietenul Mihai Nicolae îi invită pe ploieștenii care trec prin  fața sediului Primăriei să se oprească...
Emisiuni
- Publicitate -