Salariații din Învățământ, membri de sindicat afiliați la FSLI, vor intra, miercuri, 19 ianuarie, în grevă de avertisment la nivel național. Președintele Sindicatului „Școala Prahovei”, Ion Duță, a anunțat că, la nivelul județului, membrii de sindicat din 170 de unități de învățământ au optat pentru această formă de protest.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” – organizații reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar – au hotărât declanșarea, la nivel național, a grevei de avertisment, miercuri, 19 ianuarie 2022, cu încetarea lucrului în unitățile și instituțiile de învățământ unde există membri de sindicat ai F.S.E. „SPIRU HARET” și F.S.L.I.
Grevă de avertisment va fi și în Prahova, la nivelul a 170 de unități de învățământ, unde membrii de sindicat au optat pentru această formă de protest.
„În urma referendumului care s-a încheiat pe 17 ianuarie avem un număr de 170 de unități de învățământ (grădinițe, școli generale și licee) cu membri afiliați la FSLI care au decis, în procent de 65%, intrarea în grevă de avertisment, cu data de 19 ianuarie, în intervalul 11.00 – 13.00, urmând ca, ulterior, în funcție de rezultatele obținute în urma acestei greve să declanșăm grevă generală pe perioadă nelimitată până la obținerea drepturilor noastre legale”, a declarat Ion Duță, președintele Sindicatului „Școala Prahovei”.
Potrivit președintelui Sindicatului „Școala Prahovei”, în unitățile de învățământ unde va fi declanșată grevă de avertisment, membrii de sindicat vor întrerupe activitatea școlară.
„Între 11.00 și 13.00 la unitățile unde membrii de sindicat au optat pentru grevă de avertisment se va întrerupe activitate. Copiii vor fi supravegheați în clasă, însă nu se va realiza nicio activitate școlară”, a precizat Ion Duță.
Revendicările sindicaliștilor din învățământ la nivel național
Protestul membrilor celor două organizații sindicale este cauzat, potrivit FSLI, de refuzul guvernanților de a purta negocieri cu reprezentanții federațiilor sindicale din educație și de a adopta măsuri concrete.
Liderii de sindicat din Învățământ, la nivel național, solicită:
- ACORDAREA, încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic);
- ALOCAREA procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației;
- ADOPTAREA UNEI MĂSURI LEGISLATIVE DE NATURĂ REPARATORIE, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creșteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017;
- ACORDAREA SPORURILOR PENTRU CONDIȚII DE MUNCĂ prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017;
- PLATA ORELOR SUPLIMENTARE pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar și nedidactic peste timpul normal de muncă;
- SUPLIMENTAREA NUMĂRULUI DE POSTURI DIDACTICE AUXILIARE ȘI NEDIDACTICE necesare pentru ca unitățile de învățământ să își desfășoare activitatea în condiții cât mai bune.