Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Probabilitatea pentru precipitații mai ales sub formă de ploaie va fi ridicată până în jurul datei de 17 decembrie, dar după această dată precipitațiile sub formă de ninsoare vor fi reduse. La munte, în schimb, în următoarea perioadă, este așteptat un nou val de ninsori.
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, inclusiv pentru perioada Crăciunului, când, spun meteorologii, posibilitatea de apariție a precipitațiilor va fi redusă.
Astfel, potrivit ANM, în Prahova, respectiv în Muntenia, vremea se răcește, iar ploile își vor face simțită prezența până în jurul datei de 17 decembrie.
„Valorile termice vor avea tendința de scădere continuă până la sfârșitul intervalului de anticipație.
Astfel, media maximelor va coborî de la 6 grade, spre 0…1 grad, iar cea a minimelor, de la 1…2 grade până la -6…-5 grade.
Probabilitatea pentru precipitații mai ales sub formă de ploaie va fi ridicată până în jurul datei de 17 decembrie.
După această dată, condițiile pentru precipitații – predominant ninsori – vor fi reduse”, a anunțat ANM.
La munte, în schimb, este așteptat un nou val de ninsori, iar temperaturile, pentru următoarea perioadă vor fi negative.
„Media temperaturilor maxime va avea valori negative pe întreg parcursul intervalului. Astfel, în primele zile nu se vor înregistra variații semnificative și se vor atinge valori de -4…-2 grade, însă ulterior tendința va fi de scădere continuă spre -8…-6 grade în cea de-a două săptămână de prognoză.
În primele nopți, media valorilor termice nocturne va avea mici oscilații și se va situa în jurul a -7 grade, însă ulterior va fi în scădere spre valori de -13…-12 grade spre finalul intervalului.
Temporar se vor semnala precipitații predominant sub formă de ninsoare, cu o probabilitate mai ridicată în prima zi și în intervalul 16-19 decembrie”, a precizat ANM.
