Surprize-surprize. Astăzi, pe o stradă „din spatele blocurilor”, mai exact pe Aleea Pajurei, din Ploiești, în zona parcului Eminescu, și-au făcut apariția primele echipe de măturători.
Nu am mai văzut picior de măturător în zonă de luni bune. A fost ca o rază de speranță. O rază de speranță care cred însă că a început să strălucească puțin prea târziu.
După câteva ore de măturat și strâns în saci frunzele uscate, parcă nu se vedea nimic. Mărturie că cineva trecuse pe acolo stăteau doar sacii plini legați și așezați pe marginea drumului. În rest, marea de frunze uscate era tot acolo.
Dacă la vederea echipelor de curățenie am sperat… după câteva ore logica a bătut speranța.
De cât timp și de câte echipe este nevoie pentru a strânge tot ce nu s-a strâns în atâtea luni de zile? Se mai poate face ceva? Există vreo șansă să ajungem „la zi” cu măturarea și curățenia în acest oraș?
Acestea sunt doar câteva din întrebările pe care ni le punem noi, cetățenii de rând. Nu știu dacă cei care și-au asumat gospodărirea orașului și le pun.
La cum arată situația în momentul de față, este nevoie de zile întregi, de echipe întregi, ca să curețe ce nu s-a curățat de atâta amar de vreme. Face față noul deținător al contractului referitor la curățenia din Ploiești?
Citește și: Strada Prahovei din Ploiești, plină de gropi și gunoaie, va fi salubrizată și reparată
În plus, ce se întâmplă cu toți acești saci plini cu frunze și resturi? Există mijloacele necesare, există spațiu pentru a fi procesați? Mai exact, există loc pentru ei?
Cel care și-a asumat scoaterea orașului din mizerie, cred că nu știa la ce „se înhamă”…
Și, mai ales acum, a venit toamna. Tone de frunze vin să acopere mizeria strânsă de luni de zile. Pe jos nu sunt numai frunze, ar fi fost bine să fie așa. Pe jos sunt și resturi aruncate de concetățenii noștri certați cu bunul-simț. Imaginea de ansamblu este deprimantă.
Peste toate acestea, lucrurile par a se pune în mișcare. Există măturători, există saci plini strânși, există mișcare pe străzi.
Vom vedea în zilele următoare dacă noul contractor va reuși să aducă Ploieștiul la zi sau, după ce se va chinui o vreme, își va da seama că este depășit de situație și „lua jucăriile” și va pleca.
În orașul nostru treaba nu e simplă. Da, au început… Mai bine mai târziu decât niciodată. Sau.. Mai bine mai târziu decât prea târziu.
Dar oare nu este deja prea târziu?
